Activiști din întreaga lume s-au adunat în Piața George din capitala Scoției, pentru a se adresa miilor de protestatari care au venit să manifesteze pentru salvarea mediului. Până acum, au luat cuvântul tineri din Columbia, Papua Noua Guinee, Uganda, Pakistan și Marea Britanie.

În a șasea zi de dezbateri a summitului, activista de mediu Greta Thunberg, a declarat că “Nu avem nevoie de alte promisiuni false, angajamente pline de portițe de scăpare, care ignoră justiția climatică”. “Ne-am săturat de vorbele lor. Liderii noștri nu conduc. Au ținut 26 de COP-uri până acum, și unde am ajuns cu acestea?

Adolescenta din Suedia și-a continuat discursul prin a spune că, deși summitul de anul acesta a fost numit “cel mai exclusiv COP de până acum”, ea crede că este mai degrabă unfestival global de publicitate climatică”, “un eșec și un exercițiu de PR” și că majoritatea oamenilor din cele mai afectate regiuni “încă rămân fără un cuvânt de spus”. 

O altă tânără activistă din Uganda, Vanessa Nakate, spune că țara ei este martoră la impactul crizei climatice. “Oamenii mor, copiii se retrag de la școală, fermele locuitorilor sunt distruse. Ne aflăm într-o criză, într-un dezastru care are loc în fiecare zi”. Africa se confruntă cu cele mai grave consecințe ale schimbărilor climatice, deși continentul este responsabil doar pentru 3% din emisiile globale de carbon, mai spune Vanessa. 

În timp ce politicienii care iau parte la Summitul COP26 au declarat că scopul lor este de a menține temperatura încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, multe orașe suferă în aceste zile din cauza unui nivel al poluării foarte ridicat. Capitala Indiei, New Delhi, este afectată de utilizarea industrială a cărbunelui, iar Beijingul înregistrează o rată a poluării aerului de 17 ori mai mare decât limitele ONU, tot din cauza arderii cărbunilor pentru producerea electricității.

Potrivit BBC, guvernul britanic a informat că s-a ajuns la un acord între 190 de țări ale lumii de renunțare la utilizarea cărbunelui ca sursă energetică, până în 2030 pentru țările mai bogate și până în 2040 pentru cele mai sărace. Semnatarii acordului s-au angajat să pună capăt tuturor investițiilor noi în generarea de energie pe cărbune la nivel intern și internațional. 

Sursă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday