Se anunță un nou protest în Piața Victoriei , sâmbătă, 8 septembrie, la aproape o lună de la mitingul Diasporei din 10 august. Evenimentul anunțat pe Facebook se intitulează Gust de libertateși este organizat de Rezistența, Corupția ucide și Inițiativa România. 

Protestul se anunță a fi neobișnuit, întrucât va participa pianistul Davide Martello, cel care a cântat la pian în multe zone de conflict din lume (în Piața Taksim din Istanbul, la Battaclan, în Euromaidanul din Kiev sau în Afghanistan). 

„La aproape o lună de la evenimentele din 10 august, ne întâlnim în același loc ca să demonstrăm că suntem mulți, uniți și puternici, și că gustul pentru libertate nu poate fi îndepărtat nici cu gaze lacrimogene, nici cu pulane, nici cu tunuri cu apă.

De asemenea, e un bun prilej să le arătăm că îi vedem în continuare, știm că singura lor preocupare este cum să dea OUG pentru amnistie și grațiere și nu vom permite așa ceva.

Alături de noi se va afla, de la ora 19:00, cel care și-a dus pianul pentru a cânta în multe zone de conflict din lume (în Piața Taksim din Istanbul, la Battaclan, în Euromaidanul din Kiev sau în Afghanistan) – Klavierkunst – Davide Martello. Este important să păstrăm tăcerea pentru a putea asculta cântecul său pentru libertate și justiție.

Ne vedem Sâmbătă 8 septembrie de la ora 18:00 în Piața Victoriei cu gust de libertate și respect pentru victimele abuzurilor”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook.

 

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday