Ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, a anunțat că va înainta iar propunerea la următoarea întâlnire a miniștrilor în aprilie, întrucât proiectele fiscale necesită sprijin unanim pentru aprobare în Uniunea Europeană. “Justiția fiscală durează mult, dar în cele din urmă este important să câștige”, a declarat Le Maire la o întâlnire cu oficialii din țările UE.
În octombrie, statele membre OECD au ajuns la un acord istoric privind un model de reformare a sistemului internațional de taxare pentru marile companii ale lumii, care are la bază doi “piloni de susținere”. Primul pilon reprezintă o abatere de la normele fiscale standard, prin care se cere prezența fizică într-o țară a unei companii, pentru ca țara respectivă să aibă dreptul de a aplica impozite firmei respective. Pilonul doi este un acord referitor la un impozit global minim, asupra multinaționalelor, de 15%.
Companiile vizate sunt cele care fac afaceri de peste 750 de milioane de euro într-un an. Acordul adoptat de OECD mai prevede și o redistribuire a impozitului pe profit plătit de marile companii, care ar aduce statelor lumii alte 125 de miliarde de dolari
Franța, care deține în prezent președinția rotativă a UE, a făcut presiuni pentru actualizarea rapidă a normelor de taxare între statele membre, însă, ca răspuns la temerile unor state care nu cred că vor fi pregătite, Franța a propus un “compromis” prin care punerea în aplicare a noilor reguli să aibă loc la finalul anului viitor, mai degrabă decât la început.
Franța mai propune că, sub nicio formă, cei doi piloni să funcționeze separat. Reprezentanta Poloniei, de exemplu, a solicitat mai multe garanții pentru aplicarea echitabilă a acestei măsuri. Se declară “neconvinsă” chiar și de propunerile Franței și spune că “Justiția fiscală înseamnă că ambii piloni sunt implementați împreună”.
Oficialii suedezi, estonieni și maltezi au spus, de asemenea, că nu pot semna acordul, așa cum este în prezent, iar în schimb, Irlanda și Ungaria, care au avut mari temeri în trecut, s-au declarat mulțumite. Pentru introducerea acestei măsuri fiscale, este nevoie de aprobarea tuturor statelor membre ale UE.
Sursă alternativă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.