Tumorile renale, cancerul de prostată și de vezică urinară, patologiile pelvisului, endometrioza sau reimplantările ureterovezicale au soluție de ordin chirurgical minim-invaziv, cu ajutorul robotului daVinci X. Având la dispoziție cel mai avansat sistem de chirurgie robotică din lume, prof. univ. dr. Nicolae Crișan, chirurg de excelență în urologia robotică și laparoscopică, parte a echipei multidisciplinare a Spitalului REGINA MARIA Cluj, realizează intervenții robotice pentru afecțiunile care necesită tratament delicat și complex. Printre avantajele acestui tip de chirurgie se numără precizia pe care o au medicii în sala de operație, spre deosebire de operația clasică, ori laparoscopică, iar pentru pacient înseamnă o durată scurtă de spitalizare, durere postoperatorie redusă și o recuperare mai rapidă. Tot procesul intervențiilor robotice este foarte bine controlat, daVinci X, permițând vizualizarea imaginii tridimensională, mărită de până la 10x, la rezoluție înaltă, a interiorului corpului.

Care sunt avantajele chirurgiei robotice urologice pentru pacient? Dar pentru medic?

Chirurgia minim-invazivă se încadrează în conceptele moderne din punctul de vedere al abordării patologiei oncologice pentru reducerea morbidității (suferința minimă pentru pacient ca urmare a intervenției chirurgicale). Aceste concepte se definesc printr-o tendință de evoluție de la chirurgia maxim tolerată de către pacient (cât de mult poate tolera un pacient efectele neplăcute ale unei intervenții chirurgicale) spre chirurgia minim acceptată, cu efecte minore asupra calității vietii pacienților ca urmare a unei intervenții chirurgicale. Concret, scopul chirurgiei robotice este ca pacientul să se întoarcă repede la viața lui obișnuită și să aibă o reintegrare rapidă familială, socială și profesională. Pacientul nu va prezenta sindrom dureros important postoperator, se va mobiliza în prima zi după intervenție, se va alimenta repede postoperator și se va externa într-un timp scurt. Pentru chirurg avantajele sunt multiple: imaginea perfectă a anatomiei pacientului, accesul facil în zone anatomice dificile (în special la nivelul pelvisului), dar și instrumente chirurgicale flexibile care pot fi utilizate spațial 360°.

Câtă muncă a fost în spate până la prima intervenție de chirurgie robotică urologică?

Trecerea la chirurgia robotică urologică nu este ușoară. Presupune o schimbare profundă în sistemul de gândire al chirurgului. Echipa noastră medicală, din Spitalul REGINA MARIA Cluj, s-a antrenat timp de 2 ani înainte de a începe acest tip de chirurgie. Astfel în anul 2008 și 2009 am realizat multiple vizite în Italia, la Milano, într-un centru de referință în chirurgia robotică din Europa. În prezent, putem spune că suntem echipa de chirurgie robotică urologică din țară cu cea mai îndelungată experiență.

Spre deosebire de chirurgia clasică, cum vă ajută robotul daVinci X sa tratați afecțiunile urologice?

Chirurgia urologică este o chirurgie funcțională. Pentru pacient, dar și pentru urolog, este importantă atât excizia formațiunii tumorale cât și conservarea funcțiilor organelor operate: conservarea continenței urinare, conservarea funcției renale, conservarea funcției sexuale. Chirurgia robotică răspunde cel mai bine acestor obiective funcționale.

Cum le explicați pacienților avantajele chirurgiei robotice, ținând cont că există persoane sceptice în fața unei astfel de tehnologii?

Chirurgia robotică este folosită de peste 20 de ani la nivel mondial. Au fost publicate multiple studii care demonstrează superioritatea abordului robotic în fața chirurgiei deschise. Deja sunt peste 10 ani de când 90% dintre intervențiile pe care le realizăm sunt prin abord minim-invaziv. Nu este deloc greu să convingi un pacient de avantajele roboticii. 

Care sunt afecțiunile care pot fi operate cu ajutorul robotului daVinci X în cadrul Spitalului REGINA MARIA Cluj?

Cele mai bune indicații pentru chirurgia robotică sunt afecțiunie pelvisului, unde acest abord a devenit gold standard: prostatectomie radicală pentru cancerul de prostată, cistectomie radicală cu neovezică pentru cancerul vezical, endometrioză, reimplantările ureterovezicale. De asemenea, chirurgia tractului urinar superior poate beneficia de robotică: nefrectomia parțială prin care se îndepărtează mase tumorale renale, dar se păstreaza rinichiul, pieloplastia, nefrectomia radicală cu sau fără tromb tumoral în vena renală sau cava, suprarenalectomia pentru tumori ale glandei suprarenale.

În Spitalul REGINA MARIA Cluj, pacientii cu afecțiuni urologice au la dispoziție echipe multidisciplinare formate din medici cu vastă experiență în chirurgia laparoscopică și robotică. Medicii chirurgi utilizează sistemul avansat daVinci X, care le oferă posibilitatea de a efectua mișcări de 540 de grade, mișcări nepermise mâinii umane, pentru a interveni din poziții și în locuri greu accesibile. daVinci X pune la dispoziție o gamă largă de instrumente pentru a-i ajuta pe medici să efectueze manevrele chirurgicale cu precizie, control sporit, libertate și o viteză de mișcre mult mai mare decât mâna omului.

Pe lângă afecțiunile urologice, echipele medicale din Spitalului REGINA MARIA Cluj operează minim-invaziv patologiile ginecologice, colorectale, chiar și cele digestive, cu ajutorul celei mai avansate tehnologii, robotului daVinci X.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday