Procedură de infringement împotriva României pentru nereguli în legislația RCA. Între probleme, modul de calcul al primelor de către asigurători.

România a primit o scrisoare de punere în întârziere cu privire la normele sale naționale referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, potrivit unui anunț al Comisiei Europene.   Scrisoarea de punere în întârziere reprezintă primul pas în procedura de infringement.

Comisia Europeană solicită României să transmită o serie de observații privind normele naționale actuale. Acestea impun o obligație de notificare prealabilă a oricărei intenții de modificare a primelor, precum și o serie de limitări a modalităților de calculare a primelor de către asigurători.”, arată comunicatul. 

Obligațiile respective contravin dispozițiilor articolelor 21 și 181 din Directiva Solvabilitate II, astfel cum au fost interpretate de jurisprudența Curții de Justiției a UE, referitoare la principiul libertății tarifare.

Comisia Europeană precizează că, în cazul în care România nu acționează în următoarele două luni, poate primi un aviz motivat cu privire la acest lucru.

Comunicatul integral aici. 

Folosim cookies