Raed Arafat și ministrul interimar al Sănătății au susținut o declarație de presă în care au anunțat că a fost confirmat primul caz de coronavirus în România.
Este vorba despre o persoană care a intrat în contact cu unul dintre cetățenii italieni care au fost în țară weekendul trecut. Pacientul va fi transportat la Institutul Matei Balș din București, iar toate persoanele care au intrat în contact vor fi plasate în carantină.
Principalele declarații:
“Avem primul caz de infectare cu Covid-19. Starea bărbatului este bună. Nu trebuie să ne alarmăm. Mai avem în lucru încă 33 de teste și vom comunica rezultatele imediat.
E un singur caz confirmat, pacientul e într-o stare bună, nu prezintă febră, tuse sau alte simptome. Este asimptomatic. Totuși, faptul că e un test pozitiv înseamnă că va trebui internat.
Un echipaj de la ISU Dolj cu autospecială pregătită se deplasează pentru preluarea persoanei de la domiciliu.
În casa respectivă mai sunt 7 persoane, toate au fost testate negativ până la acest moment. Dar, având în vedere că persoana testată pozitiv a stat acolo, persoanele vor sta la domiciliu, sub pază, nu vor putea să plece din casă cel puțin 14 zile. Apoi vor fi testați iar.
La sosirea la Balș pacientul va fi predat și mașina dezinfectată. Vom reveni cu altă informații, în seara aceasta se va stabili un plan concret de lucru. La Gorj au fost convocați prefectul și echipa.
Transportul va dura până la cinci ore, nu e o problemă de urgență, ci trebuie făcut în condiții de siguranță. Izolarea la domiciliu e sub formă de carantină, nu vor avea nicio alta formă de contact, doar cu persoane protejate.
Despre copii nu avem informații, dar sunt acolo persoane în vârstă. Este posibil ca persoana să fi luat contact și cu alte persoane înainte să fie izolată la domiciliu. Vom lua contactele persoanei din momentul în care a contactat pacientul zero (italianul), iar persoanele respective vor fi verificate.
Pacientul a intrat în contact direct cu cetățeanul italian, este o cunoștință a acestuia. E un curs normal al bolii, al coronavirusului, poți fi asimptomatic dar pozitiv. Pe parcurs poți avea simptome, oricând. Faptul că e pozitiv înseamnă că putea să transmită boală.
E primul test făcut pentru el, a fost stabilit ca și contact doar de două zile. Să nu menționeze nimeni cuvântul epidemie, vă rog frumos. Este un singur caz, nici vorbă de așa ceva. Vă rog sa abordați situația foarte serios. Nu putem să dăm informații care să ducă exact către locul de unde este persoana. Nu putem face asta.”
Amintim că Ministrul Sănătății a emis un ordin prin care se instituie carantină pentru toate persoanele asimptomatice care se întorc din zonele cu coronavirus. Carantina va dura o perioadă de 14 zile și va fi organizată în spații special amenajate.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.