Prețurile alimentelor au scăzut în luna iunie, pentru prima dată în ultimele 12 luni. Încă se mențin la niveluri record, dar analiștii spun că declinul este totuși important pentru ameliorarea presiunilor asupra inflației.

Indicele ONU al prețurilor produselor alimententare a scăzut în luna iunie cu -2,5%, pentru prima dată din luna mai a anului trecut. Cu toate acestea, prețurile la nivel global ale alimentelor au rămas la un nivel ridicat, cu aproape 34% peste valoarea din luna iunie 2020. Totuși, potrivit Bloomberg, analiștii precizează că o astfel de scădere a indicelui poate duce în sfârșit la o ameliorare a presiunilor asupra inflației.

Potrivit FAO, organizația pentru alimentație a ONU, declinul din luna iulie a fost determinat de ieftinirea uleiurilor vegetale (-9,8%), cerealelor (-2,6%) și produselor lactate (-1%). Preţurile cerealelor au scăzut în principal ca urmare a diminuării cu 5% a prețului la porumb, pe fondul prognozelor privind o producţie peste așteptări în SUA și Argentina.

Indicele pentru prețul zahărului a crescut cu 0,9%, pentru a treia lună consecutiv și a ajuns astfel la cel mai mare nivel din ultimii ani, pe fondul incertitudinilor cu privire la impactul condițiilor meteorologice asupra producției culturilor din Brazilia, cel mai mare exportator de zahăr din lume.

De asemenea, carnea s-a scumpit cu +2,1%, continuând astfel șirul creșterilor pentru a noua lună consecutivă. Indicele pentru prețul cărnii a ajuns astfel la un nivel de 15,6% peste cel din luna iunie 2020, dar, cu toate acestea, cu 8% sub nivelul maxim înregistrat în luna august 2014. Produsele vegetale se vor scumpi sau ieftini în lunile următoare în funcție de situația meteorologică, care va determina dacă recoltele din Europa şi America de Nord vor fi suficiente pentru refacerea stocurilor.

Sursa: Bloomberg, FAO

Folosim cookies