Volatilitatea de pe piețele de acțiuni de la finalul săptămânii trecute și începutul acestei săptămâni a produs o scădere semnificativă a prețului petrolului (BRENT) care, în doar două ședințe de tranzacționare (luni și marți) a coborât rapid sub pragul de 80 de dolari pe baril, până la 76 de dolari pe baril. Este cel mai mic nivel din ultimele trei luni. Miercuri dimineața, pe piețele asiatice, petrolul se tranzacționează în ușoară creștere, după anunțul OPEC de ieri, potrivit căruia planul de reducere a producției va fi păstrat.

Prețul de tranzacționare al gazelor naturale (referința TTF Amsterdam) este de 44 de dolari, după o scădere permanentă, chiar dacă mai puțin abruptă, în ultimele trei luni.

De la începutul acestui an, prețul gazului european a scăzut cu 42%.

Sursa grafice: Trading Economics

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday