Direcția Națională Anticorupție transmite printr-un comunicat de presă că președintele Camerei de Comerț a fost trimis în judecată de DNA, alături de alți doi directori ai instituției, pentru fapte de corupție. Sorin Dimitriu este acuzat că a schimbat ilegal destinația unor fonduri europene, pentru a plăti datorii ale instituției.

Comunicatul DNA: 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (C.C.I.B.), 
Dimitriu Sorin-Petre, la data faptei și în prezent președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (C.C.I.B.), 
Mihuț Gabriel-Dan, la data faptei director general în cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Mun. București (C.C.I.B.), 
pentru săvârșirea infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, în formă continuată, 
Vasilescu Laurenția, a data faptei director economic al Camerei de Comerț și Industrie a Mun. București (C.C.I.B.), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, destinației fondurilor europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

Începând cu anul 2009, reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București au demarat derularea a 27 de proiecte, cofinanțate din bugetul Fondului Social European în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în perioada 2010-2012, în contextul implementării a patru dintre acestea, inculpații Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (C.C.I.B.), Dimitriu Sorin-Petre, Mihuț Gabriel-Dan, beneficiind de sprijinul inculpatei Vasilescu Laurenția, au schimbat, fără respectarea dispozițiilor legale, destinația fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, pe care le-au utilizat pentru alte destinații ce nu erau aferente proiectelor, în funcție de anumite necesități ale C.C.I.B.

Astfel, suma totală de 2.081.953 lei a fost transferată din conturile de prefinanțare ale celor patru proiecte în contul curent al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București și a fost utilizată pentru: plata unor obligații către bugetul de stat, plăți către furnizori sau drepturi salariale ce nu erau aferente proiectelor respective, precum și pentru restituirea sumelor de bani provenite din alte proiecte.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Menționăm că, anterior, cei patru inculpați au mai fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, în alte două cauze penale, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare (detalii în comunicatele nr. 1350 din 01 octombrie 2014 și nr. 776 din 8 august 2017).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday