“Tertipurile vor continua şi au continuat şi astăzi. La propunerea UDMR, s-a votat pentru amânarea dezbaterii şi votului moţiunii până după decizia CCR. Această aşteptare nu are niciun rost şi nu este întemeiată în niciun articol în Constituţie. Plenul este suveran, dar trebuie să avem majoritate pentru un asemenea vot. Trebuie să vedem cum va evolua situația în cadrul plenului”, a declarat Anca Dragu.

Reacția președintelui Senatului, după ce Birourile Permanente Reunite au stabilit, cu voturile PSD, PNL și UDMR, că votarea moțiunii de cenzură va fi amânată până când se pronunță Curtea Constituțională.

Ludovic Orban nu a votat în cadrul ședinței BPR și a declarat că “această decizie este profund neconstituțională. Ca prim-ministru, în august 2020, când PSD a inițiat moțiune de cenzură împotriva cabinetului pe care îl conduceam, eu însumi am invocat conflict juridic, iar CCR a spus foarte clar că Parlamentul a procedat corect prin derularea moțiunii de cenzură.”

CCR a cerut Guvernului și Parlamentului să-și expună până pe 15 septembrie punctele de vedere, pe marginea conflictului ce implică moțiunea împotriva premierului Florin Cîțu. Astfel, data şedinței de judecată va fi stabilită abia ulterior.

Moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu va fi citită în ședința de astăzi a Parlamentului, la ora 16.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday