Acuzațiile au fost făcute publice de către un procuror internațional de la Haga. Thaci și alți nouă sunt acuzați că sunt responsabili de peste 100 de crime, acte de tortură și dispariții forțate, potrivit procurorului citat de BBC.

Procurorul l-a acuzat pe președinte și de obstrucționarea anchetei spunând că s-a încercat „evitarea răspunderii în fața Justiției”. Thaci a fost la putere în Kosovo încă de la sfârșitul războiului. Războiul de independență din 1998-1999 s-a soldat cu peste 10.000 de decese. Țara și-a declarat independența în 2008. 

Anchetatorii spun că investigația a fost de durată și că sunt „încrezători” în dovezile obținute.

BBC notează și că președintele trebuia să plece la Washington pentru a participa la o serie de dezbateri sâmbătă, dar acesta și-a anulat deplasarea.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday