Președintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă la palatul Cotroceni în care a anunțat că vârful epidemiei nu a fost atins încă.

Șeful statului a mai precizat că după 15 mai multe restricții vor rămâne în vigoare: „Vor rămâne multe restricții în vigoare, ne vom întâlni maxim câte 3. Nu vom putea ieși la restaurant, la mall, nu vom putea să plecăm din localitate decât din motive foarte serioase. În majoritatea unităților comerciale, economice, de stat, la ușă va fi cineva care va măsura temperatura. Persoanele bolnave reprezintă un risc.”

Iohannis a mai anunțat că în cursul săptămânii, împreună cu guvernul, va lua o decizie dacă va fi prelungită starea de urgență sau va fi instaurată starea de alertă, după 15 mai. „Decizia dacă vom prelungi starea de urgență sau dacă vom găsi altă soluție, o vom lua săptămâna viitoare probabil. Pot să vă spun poate cu titlu de premieră că legislația secundară aferentă variantei în care nu prelungim e aproape finalizată. Am dorit să fim pregătiți din timp”, a precizat acesta.

Principalele declarații:

„Bună ziua! Iată că a trecut o lună și jumătate de când am decretat starea de urgență. Este mai mult de când trăim cu această epidemie. Din motive de distanțare, de siguranță, am avut mai degrabă declarații de presă. Am considerat că e bine să revenim la o formă mai interactivă.

După o lună și jumătate putem să tragem concluzii. Aș începe prin a remarca ca în această epidemie autoritățile cu medicii și românii au obținut rezultate notabile.

Conferință de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis

Conferință de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis

Posted by Privesc.Eu on Tuesday, April 28, 2020

Românii au dovedit că au simț civic, echilibru, și da societatea a dovedit maturitate. Însă, se discută foarte mult despre măsurile de relaxare. Vom ajunge și acolo. Am menționat că anumite restricții vor fi reduse, dar trebuie să fim atenți. Nu am atins maximul în România și o relaxare prematură ar fi fundamental greșită.

Ca să nu rămână doar o afirmație am pregătit și un grafic pe care îl puteți urmări. E un grafic care ne permite comparații directe între state care ne interesează. De obicei datele care se comunică sunt pe total. Populațiile sunt foarte diferite. Am făcut un grafic care arată numărul de bolnavi dintr-un milion de locuitori.

Aveți graficul în față. Se observă foarte ușor că am ajuns la diferențe foarte mari între state. Sus, regretabil dar asta este statistica dată de OMS, este Spania, aproape 5000 de spanioli dintr-un milion sunt coronapozitivi. Putem vedea în Italia, mai puțini, sub 3000 dintr-un milion. Date apropiate de Italia în SUA.

Dacă ne uităm cu mare atenție găsim și datele din România, cele mai de jos, triunghiurile galbene, ce ne arată că sunt 600 de bolnavi dintr-un milion de români.

Autoritățile, medicii și românii care s-au ținut de ce s-a cerut au avut până acum rezultate foarte bune. Nu ar fi păcat să dăm cu piciorul? Sunt foarte conștient că oamenilor le-a fost greu să stea acasă, să-și reducă viața. Sunt foarte conștient că personalului medical i-a fost extrem de greu și că îi e în continuare, dar pericolul nu a trecut.

Este nevoie de maximă atenție. Din 15 mai e posibil să relaxăm, acest fapt nu înseamnă că revenim la viața normală înainte de epidemie. 15 mai dragii mei nu înseamnă o revenire bruscă la normalitate. În realitate, experții spun că nici nu știm când vom reveni la o viață normală.

Vor rămâne multe restricții în vigoare, ne vom întâlni maxim câte 3. Nu vom putea ieși la restaurant, la mall, nu vom putea să plecăm din localitate decât din motive foarte serioase. În majoritatea unităților comerciale, economice, de stat, la ușă va fi cineva care va măsura temperatura. Persoanele bolnave reprezintă un risc.

Marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an. Nu putem risca să avem un număr mare de persoane într-un singur loc. Competițiile sportive, dacă se vor relua, există o probabilitate să fie fără spectatori.

Lucrurile nu vor intra din păcate repede din localitate. Măsurile de ridicare a restricțiilor vor fi graduale, în 15 mai ceva, de la 1 iunie încă ceva, dacă totul merge bine.

Dacă statistica arată un număr crescut de bolnavi măsura se va lua înapoi. E nevoie de echilibru. Măsurile au fost coercitive. Ușor ușor autoritățile trebuie să se retragă puțin iar oamenii simpli trebuie să preia responsabilitatea.

Vom avea după 15 mai obligația să purtăm măști în spații publice închise, când mergem cu autobuz, metrou și așa mai departe. Lucrurile vor evolua gradual. Guvernanții au acționat corect, specialiștii au avut sfaturi și soluții bune. Noi simplii cetățeni urmează să dăm acum exemple.

Când a început epidemia rezervele României au fost goale. Nu au existat rezerve de măști, biocide, au fost foarte puține medicamente.

S-au folosit cu mare succes bani europeni, se folosesc în continuare. România are acces la 1.5 mld. de euro, bani ce se vor folosi pentru achiziții de dispozitive, medicamente, sporuri. Am obținut aceste lucruri de la UE, bani pentru români.

În paralel, guvernul pune în practică reforme, promise și necesare. De exemplu s-a progresat în materie de digitalizare a administrației. Asta este partea pozitivă.

Nu toți politicienii au dorit să fie de partea care se ocupă de îngrădirea epidemiei, de români. Avem un contra-exemplu mare, cât casa poporului, Parlamentul și modul în care unii lideri înțeleg să folosească această nenorocire pentru câștigul electoral.

Am văzut un spectacol ciudat, sinistru, un festival deplorabil instrumentat de aceeași politicieni care și înainte de criză au avut un comportament nociv și cert demagogic.

Oamenii care au lăsat țara fără bani. Banii au fost risipiți de guvernele pesediste, în loc să fie investiți. Este trist ca după ani și ani de guverne pesediste să ne găsim în situația de a face față unei epidemii groaznice cu vistieria aproape goală și tot aceeași pesediști să strige în Parlament că Guvernul și pesediștii nu fac ce trebuie.

Vin cu inițiative populiste, vor să ofere tot că nu dau de la ei. E imposibil să fie puse în practică de cineva. Aceștia sunt politicienii care se cațără pe spaimele oamenilor pentru a câștiga capital electoral.

Din cauza epidemiei avem probleme economice mari. Putem gestiona, dar nu se poate cu gesturi populiste. Dăm la toată lumea? Ok, de unde? Putem să dăm doar cât este. Acești politicieni nu au învățat nimic din greșelile trecutului. Compromit viitorul întregii națiuni.

Vă spun drept, eu nu voi tolera așa ceva!

Întrebare: despre cum au gestionat autoritățile pandemia.

Iohannis: Am spus-o și înainte dar e bine să repet. S-au comportat responsabil, au luat măsuri corecte și la timp. Inclusiv cele economice sunt de bun simț, vor ajuta real economia. Trebuie să facem diferența între măsurile care ajută real și cele populiste care nu ajută pe nimeni.

Întrebare: despre conferințele cu liderii UE, dacă a fost o coordonare.

Iohannis: Trebuie să recunoaștem că la început coeziunea a fost mai puțină. Multe abordări comune au rămas pe drum, dar Comisia a încercat să vină cu măsuri care să sprijine statele membre.

Întrebare: despre cum au gestionat autoritățile plecarea românilor la muncă în străinătate.

Iohannis: În fiecare an mulți români au plecat la muncă în străinătate, peste 4 milioane. Sunt mulți care merg sezonier și cu banii pe care îi câștigă duc traiul în România. Oamenii care pleacă sezonier pleacă fiind sub contract cu agenții. Nu sunt organizați de stat. Este alegerea lor și probabil va trebui să ne gândim cum le putem oferi un viitor aici. Se pare că la început au fost probleme, la început au fost greșeli, cei care au greșit trebuie să plătească.

Întrebare: despre lipsa echipamentelor și sectoare de producție.

Iohannis: Categoric avem nevoie să readucem anumite producții în România, cum am discutat și la nivel european, să încurajăm sectoare strategice să se relocheze în Europa. La început am cumpărat echipamente din țări care sunt foarte departe de noi, nu geografic, ci privind percepția unui sistem democratic. Nu cred că cineva găsește că e bine că nu avem pe ce pune mâna în momente de criză. Trebuie să avem grijă ca în UE să existe facilități acolo unde sunt producții strategice. Sunt convins că sunt suficienți antreprenori români care vor sesiza oportunitatea.

Întrebare: despre părinții care revin la muncă și închiderea creșelor.

Iohannis: Există o legislație care permite unui părinte să stea acasă dacă școala e închisă. Gândiți-vă ce problemă ar avea dacă copilul ar merge la școală și ar aduce boala acasă. Legea sprijină și practic și financiar aceste cazuri.

Întrebare: despre informațiile apărute că în Franța a fost deschisă, experimental, o școală, dar guvernul de la Paris a infirmat

Iohannis: Informația este corectă, cred că s-a dat multă atenție acestui exemplu. Fundamentarea pentru decizia noastră am spus-o. Unii dintre voi au cerut informația, colegii mei de la departament vă vor da link-ul. Institutul Pasteur a făcut studiul. Decizia de a nu deschide școlile din țară nu s-a bazat pe acest exemplu. S-a bazat pe faptul că în școlile noastre distanțarea nu se poate realiza. Elevii merg de acasă la școală și pot duce boala acolo, elevii se pot infecta la școală și pot duce boala acasă.

Elevii din clasele terminale nu sunt obligați să meargă la școală. Au această oportunitate, să meargă. Dacă nu vor, nu vor merge. Nu e nimeni obligat, dar pot merge, sau se pot pregăti acasă. Când dintr-un ciclu întreg merge doar o clasă se poate face distanțarea, igienizarea. Sunt și multe alte exemple pentru că am făcut o declarație concisă și clară pentru marea majoritate a elevilor.

Puteam să vă spun că în Italia s-a luat aceeași decizie, să nu deschidă școlile. Sunt și alte exemple. În Danemarca s-au deschis, dar probabil acolo condițiile sunt puțin altele decât la noi. Probabil acolo sunt mai puține școli care nu au apă curentă.

Întrebare despre eventualitatea deschiderii restaurantelor și a mall-urilor

Iohannis: Aceste lucruri putem să le comunicăm pas cu pas. Ele depind de evoluția epidemiei. Pot să vă spun că săptămâna viitoare vom lua o decizie privind forma în care continuăm, dacă va fi stare de urgență sau altă formă. Putem să comunicăm dacă vom putea merge la dentist sau nu, dar asta săptămâna viitoare cu aplicare din 15 mai. Decizia o luăm săptămâna viitoare. Am dat exemplu de POSIBILE RELAXĂRI.

Întrebare: Cum va ajuta statul cetățenii pentru a-și reveni în plan financiar?

Iohannis: Vom avea măsuri de relaxare pas cu pas. La acest moment putem spune doar ce prevedem pentru peste 2 săptămâni. Viața va rămâne luni de zile sub semnul epidemiei. Vom ști abia în octombrie dacă va exista sau nu al doilea val. Experții au păreri împărțite. Sunt foarte mulți specialiști, medici, care spun că va dura foarte mult până când viața noastră va reveni la normalitate. Pe lângă aceste vești neplăcute e evident că apar și oportunități. Sunt oportunități în piața muncii, pentru noi afaceri, întreaga societate va constata că sunt valori despre care am discutat dar nu le-am trăit și reciproc.

Întrebare: Cum este respectat dreptul la educație al copiilor din mediul rural, dacă unii nu au acces la internet?

Iohannis: E o problemă importantă, am discutat-o în toate întâlnirile. Foarte mulți din fericire au acces online, mulți nu au. Pentru ei ministerul va veni cu soluții, probabil, posibil cu achiziții de tablete. Acolo unde nu au notă în semestrul doi probabil vor fi invitați la școală, vor da un răspuns, o lucrare de control. Știu că în conducerea ministerului există multe discuții pentru a rezolva aceste chestiuni. Am discutat detaliat despre ce trebuie să facă ministerul în timpul verii. Am pretenția ca până în septembrie să găsim soluții. Am pretenția să fie elaborate ghiduri și pentru dascăli. Majoritatea improvizează acum că lucrează online. Trebuie să se facă material auxiliar online. Este foarte mult de lucru. Ținta este întreaga populație școlară și dascălii care vor trebui să știe cum să garanteze o școală performantă.

Întrebare: După 15 mai veți prelungi starea de urgență sau decretați stare de alertă?

Iohannis: Noi discutăm de 2 săptămâni. Decizia nu o luăm mâine, urmărim cum evoluează situația. Decizia dacă vom prelungi starea de urgență sau dacă vom găsi altă soluție, o vom lua săptămâna viitoare probabil. Pot să vă spun poate cu titlu de premieră că legislația secundară aferentă variantei în care nu prelungim e aproape finalizată. Am dorit să fim pregătiți din timp.

Întrebare: Ați discutat despre reevaluarea cheltuielilor, a pensiilor?

Iohannis: Este o chestiune ce trebuie analizată cu mare atenție de guvernanți, de experți. Probabil la jumătatea anului vom avea suficiente date și va trebui luată o decizie. Lucrurile trebuie să fie foarte bine clarificate. Vreau să vă spun o chestiune care mă privește. Mi s-ar părea nedrept ca pensionarii să plătească nota de plată a epidemiei. Eu voi avea rugămintea către guvernanți să facă o analiză ținând cont că pensionarii sunt de multe ori dezavantajați în România. Dacă se va putea, cât se va putea, va răspunde Guvernul.

Întrebare: despre măsurile populiste

Iohannis: Trebuie să luați lista legilor care au fost aprobate, pe care PNL sau eu le vom trimite la CCR. Veți putea să vă lămuriți.

Întrebare: Ce subiecte de politică ați discutat cu Donald Trump?

Iohannis: Datele din această conversație care pot fi comunicate public au fost cuprinse în comunicatul pe care l-am transmis. Evident că am discutat despre măsuri, problema materialelor de protecție, a ventilatoarelor, președintele Trump a întrebat dacă avem nevoie și a spus că ne va trimite cât se poate de repede.

Întrebare: Când vom avea nevoie de declarație pe propria răspundere după 15 mai? Cine va avea nevoie de ea?

Iohannis: Nu vreau să intru astăzi în aceste detalii, am considerat că e bine ca românii să știe că există un termen de la care începe relaxarea. Nu putem sta la infinit blocați cu toată țara. Evoluția la noi în țară a fost una relativ bună, stăm mult mai bine decât alte țări cu sisteme mai performante. Cred că a fost nevoie de o luminiță la capătul tunelului, să știe oamenii că avem în vedere măsuri pentru ei, să se simtă cum spun specialiștii într-o nouă normalitate.

Relaxarea se face în pași, nu dintr-odată. Dacă din păcate vom avea după o măsură X un număr foarte mare de infecții atunci va trebui reevaluată măsura care a dus la acele creșteri. Aceste chestiuni pot fi discutate în multe feluri. În practică, de asta relaxăm în pași ca atunci când măsura se dovedește proastă să o putem lua înapoi.

Întrebare: despre declarația președintelui, că povara nu trebuie suportata de pensionari, cum vede solidaritatea suportată de cei din sistemul public, demnitarii

Iohannis: Solidaritatea nu poate fi o măsură de coerciție. Trebuie să vină de la fiecare, om, firmă ONG-uri solidaritatea nu poate fi forțată, impusă. Sunt bucuros să constat că avem foarte mult din acest sentiment în societate. De aceea, acum câteva zile am fost la un centru pentru bolnavi cu simptome foarte puține, numai din fonduri private, firme, persoane private, ONG-uri. Am avut firme, antreprenori care au donat materiale de protecție. Și da, cred că vor continua aceste dovezi de solidaritate și în perioada următoare.

Întrebare: Ați fost informat de SRI înainte de a începe epidemia la noi?

Iohannis: Cred că noi am reacționat foarte bine și foarte repede. Rezultatul se vede. Sigur că au existat informări, nu doar de la servicii. Cele mai multe și importante au fost de la OMS, informări publice. Am ținut cont de acestea. Guvernul Orban a luat primele măsuri foarte concrete, cu mult timp înainte să avem vreun caz.

Întrebare: dincolo de starea de urgență vreau să ne spuneți dacă vi s-au părut că au existat excese din partea oamenilor legii

Iohannis. Forțele de ordine au fost prezente, au acționat foarte eficent. Este adevărat, și noi cunoaștem exagerările. Persoanele respective sunt trase la răspundere. Sunt foarte puține astfel de cazuri. Sunt zeci de mii de cazuri unde treaba s-a făcut foarte bine. Trebuie să recunoaștem și poate un pic să fim chiar mândri de ei. Nu a mai existat o astfel de situație după revoluție, când oamenii au trebuit să suporte atâtea măsuri coercitive. Marea majoritate au crezut că e bine și au respectat aceste norme. Și cei care nu au respectat au fost trași la răspundere. Forțele și-au făcut treaba foarte bine.

Întreare: despre IMM-uri + când se deschid cabinetele stomatologice, frizeriile

Iohannis: Evident că există o preocupare pentru antreprenori. Vor fi măsuri în următoarele luni în sprijinul lor. Măsuri s-au luat și se vor lua, inclusiv măsuri finanțate din bani europeni., finanțate de noi, dar nu toate sunt pe masă astăzi. Trebuie să fim realiști, să avem răbdare să se așeze praful, să tragem linie, să vedem cum putem veni cu măsuri care ajută economia. Vor fi sectoare unde e nevoie de anumite măsuri, altele cu alte măsuri, știu că se lucrează intens.

Privind când se deschide una și alta vom lua decizii care privesc primele sectoare unde vom avea o redeschidere, e prematur să spun astăzi. Unele se vor redeschide. Ține de nevoia socială, dar și de riscul epidemiologic. Pentru majoritatea zonelor se lucrează la protocoale dacă trebuie mască, paravan, termomentru și multe alte lucruri. Vrem ca atunci când redeschidem ceva să nu apară neclarități.

Întrebare: despre legea vaccinării

Iohannis: Referitor la inițiative legislative nu comentez până nu ajung la promulgare. Pentru parlamentari mesajul ar fi fiți responsabili, rezonabili, parte din echipa care rezolvă problemele românilor. Este nevoie ca toată zona politică să se concentreze pe rezolvarea crizei.

Întrebare: V-ați întâlnit cu Opoziția?

Iohannis: Dacă ar fi fost întâlniri publice le-ați fi găsit. Eu sunt în legătură cu toți liderii politici. Că nu vorbim zilnic e iar adevărat. Acest mit al lipsei de dialog e un mit.

Întrebare: Ce mesaj ați celor din Suceava, în condițiile că acum 6 luni apreciați activitatea managementului de la Spitalul Județean?

Iohannis: Am fost în Suceava nu doar o dată. Este un oraș în plină dezvoltare, oameni harnici care vor să ducă o viață bună. Faptul că s-a ajuns cu acest oraș în carantină are multe cauze, cu siguranță și un management efectuos al acestei epidemii. Această epidemie nu a fost bine manageriată. Au avut foarte mulți români veniți din afară, chestiune care iarăși a contribuit. Le spun lucururi simple, respectați indicațiile!

Întrebare: Ar fi fost suficient timp cu achizițiile pentru materialele sanitare și de protecție?

Iohannis: Informațiile au fost puține la început și nu foarte lămuritoare. Trebuie să recunoaștem că OMS a stat destul de mult până când a decis că nu e doar o epidemie în Wuhan și că evoluează spre pandemie. Noi am reacționat imediat. În Europa la începutul lui februarie lumea nu a crezut ca se întâmplă ceva, dar noi da. Din grija PSD nu a existat nimic în stoc. Totul a fost gol, 0, pesediștii azi se dau mari iubitori de români, ne dau lecții, dar uită că ei au golit și nu au făcut investiții. Au guvernat prost. Sunt oameni din PSD care au avut grijă ca stocurile să fie 0, legislația nu a fost actualizată, dar au avut grijă să actualizeze legile pe insula respectivă, alte chestiuni de maxim interes pentru dumnealor. În acest fel un guvern minoritar a trebuit să recupereze. Surpriză, au cam reușit!

Întrebare: Vor exista sau nu probleme la plata salariilor?

Iohannis: Eu pot să vă spun că la rândul meu am pus întrebarea ministrului Finanțelor. Mi-a garantat că nu vor fi probleme. A spus că e complicat, dar ministerul are soluții.

Întrebare: Când va fi reluată activitatea în turism?

Iohannis: Toate aceste detalii se vor lămuri săptămâna viitoare. Nu putem trata zona de servicii turistice, restaurante etc la pachet. Este mai ușor să deschidem hotelurile, dar fără restaurante. În camera de hotel e ușor să se cazeze o persoană, o familie, nu sunt probleme de distanțare. Dar cu restaurantul nu va fi posibil la început. În acest fel vom găsi soluții graduale. Pot să înțeleg și îmi pare rău pentru antreprenorii cu probleme grave în sector, dar prioritară e sănătatea oamenilor, trebuie să ținem cont de asta.

Întrebare: despre intoarcerea la muncă

Iohannis: Se lucrează la proceduri, trebuie să vedem lucurile așa cum sunt. Multe sectoare nu s-au închis, sunt mulți cu telemunca, o realitate cotidiană. Sunt sectoare unde o bună vreme lumea nu se vor întoarce.

Întrebare: Există un plan B pentru muncitorii din străinătate? o eventuală sistare a plecărilor?

Iohannis: Toți oamenii care lucrează sezonier au contract unde se prevede partea de sănătate. Angajatorul e responsabil. Când au fost probleme oamenii au fost tratați. Avem experiența de la începutul crizei când din păcate, nu dau exemple de țări chit că ar merita, au fost situații în care pur și simplu românii au rămas pe drumuri. Cred că am învățat multe din această criză, consider că astfel de situații nu se vor repeta. Dar, pentru noi, a fost o mare dezamăgire că o țară care i-a chemat, i-a folosit, i-a scos pe stradă să se descurce. Acum avem un control mai bun, inclusiv ministerul Muncii se preocupă de asta.

Întrebare: Ce se întâmplă cu cei care nu își permit să-și procure măști din 15 mai?

Iohannis: Există un sprijin, guvernul deja lucrează la acest lucru. Vor primi gratuit din partea statului.

Întrebare: despre capacitatea de testare și cum poate fi crescută

Iohannis: Numărul de teste a fost pentru mine o preocupare importantă, am transmis-o tuturor. Adevărul este că s-a crescut foarte mult. La început capacitatea a fost la câteva zeci, apoi câteva sute, acum suntem aproape de 10 mii într-o lună și jumătate. Au existat aparate, dar nu a existat personal, laboratoare neacreditate șamd. Ministrul Tătaru s-a mișcat foarte bine. Am crescut capacitatea, e nevoie de o creștere în continuare. Experții mi-au spus că suntem la un nivel acceptabil pentru populația României, nu suntem la coada Europei. Pe de altă parte observ că sunt foarte mulți participanți la discuția publică care solicită testări în masă, dar avem comunicări de la OMS că nu prea are rost să facem testări în masă, trebuie făcute la persoanele care reprezintă un risc. Nu se face la tot poporul. Totuși, eu am solicitat și sunt convins că lucrurile vor merge spre un număr mai mare de testări pe zi. Sperăm ca industria de resort să producă kit-uri care permit testarea sau chiar autotestarea. Una peste alta capacitatea va crește în continuarea.

Întrebare: despre contradicțiile dintre opiniile lui și ale Guvernului

Iohannis: Relația mea cu Guvernul este excelentă. Dacă nu ar fi așa nu am fi avut aceste rezultate. Din Constituție avem 2 părți ale Executivului, președintele și guvernul, în situații de criză nu pot exista două abordări. Fiecare minstru are o încărcare enormă, nu reușim fizic să vorbim cu toții deodată. Am clarificat de fiecare dată problemele. Nu există nicio divergență sau o falie. Nu am de gând să las să apară așa ceva. E cu totul și cu totul altceva decât pe vremea guvernelor pesediste.

Întrebare: Vor exista bani pentru dublarea alocațiilor?

Iohannis: După părerea mea e una din măsurile care trebuie foarte bine cântărite. Alocațiile au fost dublate deja, au trecut câteva luni. Recunosc, și mie mi-ar plăcea ca românii să primească mai mulți bani, dar ei trebuie să existe. Cu siguranță se va analiza și vom primi de la guvern un răspuns.

Întrebare: despre achizițiile directe efectuate în această perioadă

Iohannis: Am discutat din capul locului aceste chestiuni. Acolo unde s-au făcut achiziții directe am solicitat atenție maximă. Nu peste tot s-a putut achiziționa la prețul de dinaninte de criză. Unde au fost semne de întrebare am solicitat clarificări până la ultima centimă. Așa se va întâmpla.

Întrebare: despre licitația infrastructurii 5G și participarea Huawei

Iohannis: În CSAT se va lua o decizie pe această temă. Pentru noi securitatea națională, asigurată împreună cu partenerul SUA și NATO va fi un criteriu permanent. Nu vrem sisteme operate de firme care nu sunt de încredere.

Întrebare: România nu stă bine la capitolul număr de teste/un milion de locuitori

Iohannis: În general când vorbim despre date și grafice e bine să nu amestecăm lucrurile. Ce am prezentat eu e ceva, ce ați prezentat dumneavoastră e altceva la fel de valoros. Eu puteam să am 10 grafice, am venit cu graficul care arată rezultatul acțiunilor. Dar am spus înainte că da, trebuie să avem mai multe testări. Eu vreau mai mult, e clar că va trebui să intrăm într-o zonă de testări post-infectare.

Premierul Orban spunea ieri că circulația între localități se va realiza cu anumite restricții după 15 mai. În ceea ce priveşte interiorul localităţii restricțiile vor fi eliminate. De asemenea, acesta preciza că sectorul hotelier se va redeschide.

Pe 22 aprilie președintele Iohannis anunța că după 15 mai se vor renunța la anumite restricții impuse pe teritoriul țării. „După 15 mai vom renunța la restrângerile care privesc persoane, nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale, dar lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun”, spunea Iohannis.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday