Principalele declarații ale președintelui:

  • Cele 79,9 miliarde de euro de UE, reprezintă o sumă foarte mare. Vom reconstrui România, deci putem face mai mult decât relansarea economică. Pentru a folosi aceeași bani, trebuie să ne facem un plan solid, bun aplicabil.
  • Această sumă se alcătuiește din 2 mari pachete bugetare: 
  1. Fondurile europene din pachetul 2021-2027 – pentru a-i folosi este nevoie de un plan național. La acest plan lucrăm de când este în funcțiune guvernul Orban. El este ca și finalizat, lucrăm la ultimele finisaje.
  2. Pachetul destinat relansării economice – este un pachet de 34 de miliarde de euro. Ei sunt destinați măsurilor de ieșire din criza economică, de întărire a economiei, după pandemie. Ei trebuie consumați mai repede, avem la dispoziție doar șase ani. O parte din acest fond poate fi folosit chiar în acest an, dar până în octombrie trebuie să prezentăm Comisiei Europene planul de utilizare a lor. 
  • Ședința de astăzi a fost pentru a folosi banii în cel mai eficient mod posibil, ca să aibă un impact major asupra economiei, bugetului și, în cele din urmă, asupra fiecărui român.
  • Vestea proastă este că azi suntem în prima zi în care avem peste o mie de cazuri noi pe zi. Problema poate fi rezolvată respectând măsurile de igienă, de distanțare și purtând mască. Acum, guvernul are la dispoziție noul instrument care reglementează izolarea și carantinarea. Dar nicio lege nu oprește virusul. Aici este nevoie de contribuția noastră, a tuturor.

Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, după ședința pe tema fondurilor europene

Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, după ședința pe tema fondurilor europene

Posted by Privesc.Eu on Wednesday, July 22, 2020

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday