Operațiunea a avut loc noaptea trecută într-o localitate de la granița cu Turcia și a presupus implicarea mai multor tipuri de forțe. Martori și angajați ai serviciilor de salvare au declarat pentru CNN că la scurt timp după miezul nopții, a explodat un proiectil, ia apoi s-au auzit mai multe salve de mitralieră grea, trase de trei elicoptere de atac. A fost vizată o reședință din localitatea Atmeh.

Grupul sirian de apărare civilă “Căștile Albe” au transmis că alte 13 persoane, inclusiv șase copii, au fost uciși în cadrul intervenției americane. Deocamdată nici Pentagonul nici Joe Biden nu au comentat deocamdată aceste informații, președintele american precizând doar că niciun cetățean american nu și-a pierdut viața în decursul acestei misiuni.

Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurashi a devenit lider al grupării Stat Islamic în 2019, după moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi, care s-a sinucis înainte de a fi capturat de americani. La începutul anului 2020, Consiliul de Securitate al ONU a considerat că, odată cu Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurashi, organizația teroristă a renăscut. Două luni mai târziu,  Departamentul de Stat American l-a trecut pe lista celor mai căutați teroriști la nivel mondial.

Potrivit CNN, operațiunea de noaptea trecută a fost cel mai amplu raid american din ultimii ani.

Surse alternative: CNN, BBC.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday