Administrația Prezidențială a transmis un comunicat de presă după ce Senatul (în calitate de for decizional) a respins inițiativa legislativă privind autonomia Ținutului Secuiesc, care fusese adoptată tacit în Camera Deputaților.

Comunicatul integral:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de hotărârea Senatului, în calitate de for decizional, referitoare la respingerea propunerii legislative privind Statutul de autonomie a Ținutului Secuiesc.

În absența unei intervenții ferme a Președintelui României, care să atragă atenția asupra gravității acestui demers primejdios și toxic pentru stabilitatea democrației românești, Senatul nu ar fi votat astăzi de urgență împotrivă, cu o largă majoritate, proiectul neconstituțional și extrem de periculos, adoptat tacit în Camera Deputaților, cu complicitatea iresponsabilă a PSD.

Președintele României atrage atenția că promovarea unor astfel de propuneri legislative face rău în primul rând comunității maghiare și creează tensiuni artificiale în interiorul societății, care riscă să escaladeze. Astfel de inițiative legislative, care sfidează ordinea constituțională, nu ar trebui să se mai regăsească vreodată pe agenda Parlamentului României!”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday