Declarațiile șefului statului au avut loc la câteva ore după o întrevedere cu ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.

Iohannis a precizat că o parte dintre banii europeni (cele 30 de miliarde de euro) pot fi folosiți pentru a moderniza sistemul de învățământ. ”Dorim să oferim tuturor copiilor șansa de a învăța pentru a avea o meserie serioasă, a viitorului. Evident, în același timp, ne dorim pentru personalul din învățământ un mediu care-i încurajează să meargă mai departe, să aibă energie. Pentru societate, ne dorim tineri bine pregătiți care sunt dispuși și capabili să aibă meserii bune, bănoase, și să obținem o societate care câștigă bine și își permite să plătească pensii” a adăugat acesta.

Principalele declarații: 

  • Am avut o discuție foarte importantă cu ministrul Cîmpeanu și alte persoane din ministerul educației și echipa din administrația mea. Am abordat două teme mari: școala în format fizic, am făcut o analiză împreună. Am vrut să știm câți copii merg la școală, câți copii au fost infectați. A doua mare temă va avea un impact imens în sistemul educație, este locul ”României Educate” în Planul Național de Redresare și Reziliență.
  • Ne-am uitat la școlile redeschise fizic. Pot să vă spun că situația este bună. Sunt peste 10 mii de școli care funcționează fizic. Sunt aproximativ șase mii de unități care funcționează în scenariul galben, adică o parte semnificativă de copii merg fizic la școală. Peste două milioane de elevi au început fizic școala luni, 8 februarie, adică peste 70% din totalul elevilor din România. Ceilalți, rămași în format online, continuă așa studiile. Cu toții ne dorim ca localitățile din scenariul galben, roșu sau carantinate să aibă o evoluție pozitivă. Iată că iar ajungem la pandemie.
  • Trebuie să fim realiști. Pandemia nu s-a încheiat. Chiar dacă s-au adoptat măsuri restrictive care a permis reducerea succesivă a noilor infectări, nu putem spune că am scăpat de pandemie. În continuare, este extrem de important să fim responsabili, să respectăm restricțiile. Acum avem un motiv serios în plus: sunt copiii cărora trebuie să le oferim școală în format fizic.
  • A doua temă mare este felul în care putem finanța școala românească din PNRR. Sunt acei bani europeni, peste 30 de miliarde de euro, care vor fi la dispoziția noastră în următorii trei ani, ca să reparăm ce a stricat pandemia. În acest sens, am căutat, împreună cu ministerul, cele mai bune zone în care pot fi ceruți bani pentru a face școala mai bună.
  • Dorim să oferim tuturor copiilor șansa de a învăța pentru a avea o meserie serioasă, a viitorului. Evident, în același timp, ne dorim pentru personalul din învățământ un mediu care-i încurajează să meargă mai departe, să aibă energie. Pentru societate, ne dorim tineri bine pregătiți care sunt dispuși și capabili să aibă meserii bune, bănoase, și să obținem o societate care câștigă bine și își permite să plătească pensii.
  • Pornim de unde suntem acum: școli cu probleme, sistem subfinanțat de multe decenii și elevi care vor mai mult, care vor o educație mai bună. Se poate face: am reușit să cristalizăm câteva domenii din care putem face diferența.
  • Digitalizarea – calculatoare, platforme digitale, digitalizarea întregului sistem școlar (trebuie să avem toate datele la un loc), să fim pregătiți pentru învățământul online, pentru care este nevoie de materiale. Este nevoie de pregătirea profesorilor pentru învățământul online, care un este același cu învățământul față în față.
  • Dotare – nu s-au mai făcut dotări în școlile românești de foarte mulți ani. Este nevoie de calculatoare, tablete, mobilier, laboratoare, biblioteci, dotarea tuturor școlilor cu material didactic și material didactic auxiliar. Un capitol neglijat în ultimele decenii.
  • Modernizare – cu toții ne amintim că în fiecare toamnă aflăm statistici care ne nemulțumesc: școli neautorizate, școli fără toate dotările necesare, care nu au ajuns la standarde de 2021. Cu acești bani, putem rezolva problemele cu instalațiile sanitare, cu protecția împotriva incendiilor. Secolul XXI, cu toții ne dorim să avem un mediu curat, să întreprindem toate măsurile pe care le putem întreprinde pentru a preveni încălzirea climei. Se poate și la nivel de școală, iar aici nu vorbesc doar de educația pentru un mediu sănătos – mergem mai departe. Putem construi să avem școli verzi, unde se respectă circuitele materiale, unde se produce energie alternativă. Sunt doar câteva din zonele în care ne-am propus să folosim acești bani europeni, pentru a schimba din temelii școala românească și să mergem către România Educată.

      Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

      Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

      Susține echipa Biziday