Președintele Iohannis a anunțat, în urma ședinței cu ministrul Sănătății și cel al Educației, că începând din 8 februarie școlile se redeschid.

Principalele declarații:

  • Tocmai am finalizat o întâlnire la care a participat premierul, ministrul Educației, ministrul Sănătății și alți experți.
  • Am discutat o temă care este extrem de importantă, am discutat ce se va întâmpla cu școlile din România de săptămâna viitoare.
  • Am început cu o analiză a contextului pandemic și vă spun clar, nu am scăpat de pandemie. Putem să constatăm în ultimele săptămâni că incidența bolii s-a redus un pic. Avem ceva mai puține persoane la ATI și care se internează în spitale.
  • Pe de altă parte, nu suntem singuri în Europa și ne-am uitat în jur. Putem să constatăm că marea majoritatea a țărilor deschid școlile. Sunt doar trei state care nu deschis,
  • Am decis următoarele lucruri: de luni, majoritatea copiilor merg la școală. Evident trebuie să ținem cont de situația din fiecare localitate.
  • În localitățile în care sunt puține cazuri de Covid 19, toți copii merg la școală.
  • În scenariul galben, copiii merg la grădiniță, ciclul primar merge la școala și copii de la clasele a VIII-a și a XII-a.
  • În scenariul roșu, merg la școală doar cei mici (până la clasa a IV-a). Mai pe scurt, grădinițele și clasele I-IV merg la școală.
  • Mai sunt multe detalii de clarificat, dar toate aceste lucruri vor fi foarte rapid clarificat de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației.
  • În consecință, pregătiți copiii pentru școală.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat luni că elevii și profesorii cu vulnerabilități medicale sau cu simptome de Covid vor continua să facă orele online, chiar dacă școlile lor se vor redeschide.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday