Costel Alexe a fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor în Guvernul Orban, între 4 noiembrie 2019 și 5 noiembrie 2020, dată la care a devenit Șeful Consiliului Județean Iași și a fost înlocuit de Mircea Fechet.

DNA a transmis luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că ”în perioada martie-aprilie 2020, Alexe ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, 22 de tone de produse din tablă, în valoare de peste 100 de mii de lei, pentru o firmă condusă de o rudă a sa. În schimbul alocării cu titlu gratuit a materialelor respective, combinatul respectiv ar fi primit certificate de emisii de gaze cu efect de seră la care ar fi avut oricum dreptul, iar aprobarea acestora făcea parte din îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale ministrului. În același timp, ministerul trebuia să monitorizeze măsurile luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme”. Fostul ministru a respins acuzațiile și a precizat într-un comunicat că ”nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii”.

În același comunicat, pentru că este vorba despre un fost ministru și deputat, DNA a transmis că i-a cerut președintelui să emită cererea de urmărire penală.

Administrația Prezidențială a informat Instanța Supremă cu privire la această cerere.

Mesajul transmis de Administrația Prezidențială:

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 5 ianuarie a.c., ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al mediului, apelor și pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday