Președintele Germaniei vizitează miercurea viitoare România. Va discuta cu Klaus Iohannis despre efectele războiului asupra țărilor vecine Ucrainei.

Site-ul Președinției Germaniei anunță că Frank-Walter Steinmeier va călători pe 4 mai la București, pentru consultări politice cu Klaus Iohannis: ”Accentul va fi pus pe efectele efectele războiului început de Rusia în Ucraina asupra țărilor europene învecinate”. Administrația Prezidențială din România nu a anunțat încă această vizită.

Potrivit biroului de presă al președintelui Steinmeier, acesta dorește să obțină o perspectivă directă asupra situației refugiaților ucraineni, dar și să vorbească cu reprezentanții minorităților germane și evreiești din România.

Astăzi, Steinmeier se află în Slovacia, unde a dat un semnal de susținere a Ucrainei și unde l-a avertizat pe Vladimir Putin să nu subestimeze pregătirea militară defensivă a NATO. 

Oficialul german se află într-un tur în statele NATO de pe flancul de est, ajungând deja Polonia, Letonia și Lituania. Totuși, în urmă cu două săptămâni i-a fost refuzată o vizită la Kiev, după ce a recunoscut că a greșit când a susținut apropierea de Rusia și construcția gazoductului Nord Stream 2.

Surse alternative: Președinția Germaniei, Deutscheland.de

Folosim cookies