Administrația Prezidențială informează că Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, va ajunge la Palatul Cotroceni în jurul orei 10, va discuta cu președintele Iohannis și va purta și alte comunicări oficiale. La final, cei doi lideri vor susține o declarație comună de presă.
Dana Spinant, director pe comunicare politică în cadrul Comisiei, a anunțat pe Twitter că cei doi lideri vor discuta despre criza din Ucraina și despre sprijinul acordat de blocul comunitar pentru refugiați.
Președinta Comisiei Europene @vonderleyen va vizita România și Slovacia pentru a discuta cu liderii acestor țări despre situația din Ucraina și despre sprijinul Europei pentru refugiatii din Ucraina.
— Dana Spinant (@DanaSpinant) March 2, 2022
La ora 12, la Palatul Cotroceni va ajunge și Filippo Grandi, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați.
Ultima dată când Ursula von der Leyen a vizitat România a fost pe 27 septembrie 2021, când a venit să semneze PNRR în prezența lui Klaus Iohannis și a premierului de la acea vreme, Florin Cîțu.
Sursa foto: Facebook Klaus Iohannis
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.