”Pot confirma că evaluarea PNRR al României va fi finalizată în zilele următoare și că președintele Comisiei Europene va vizita Bucureștiul pe 27 septembrie. Ne așteptăm ca evaluarea să fie finalizată până atunci”, a declarat Dana Spinanț, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în timpul unei conferințe de presă.

Vizita Ursulei von der Leyen are loc la numai două zile după congresul în care PNL își va alege un președinte, și nu înainte, așa cum existau informații inițial. Eurodeputatul din partea PNL Gheorghe Falcă declara în această dimineață că președintele Comisiei a participat la toate semnările PNRR, afirmând că aceasta va veni în România cel mai probabil pe 24 septembrie.

La finalul lunii august, ministrul Proiectelor Europene de la acea vreme declara că România va primi în acest an circa 1,9 miliarde de euro. Premierul Cîțu preciza și el că acordarea banilor nu este condiționată de reformele în domeniul Justiției, asumate prin MCV. Planul Național de Redresare și Reziliență destinat României are o valoare de 29,2 miliarde de euro și este structurat pe 15 componente.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday