Federația norvegiană, citată de BBC, anunță că UEFA a luat decizia de a amână până în vara lui 2021  desfășurarea Campionatului European de Fotbal, în contextul pademiei de coronavirus. Decizia a fost luată în urma unei videoconferințe la care au participat toți președinții celor 55 de federații naționale europene, un reprezentant al sindicatului jucătorilor, FIFPRO, precum și conducerile European Club Association și The European Leagues.

Euronews anunță că turneul final se va desfășura în vara anului viitor.

 

 

Amintim că naționala României nu este încă calificată la turneul final. Tricolorii ar fi trebuit să joace pe 26 martie împotriva Islandei, în barajul pentru EURO 2020, iar în cazul în care învingeam, avem finală cu Bulgaria sau cu Ungaria, pe 31 martie. Ambele meciuri erau în deplasare.

Evenimentul din această vară ar trebui organizat în 12 orașe gazdă, în perioada 12 iunie – 12 iulie, inclusiv București. În România urmau să se dispute patru meciuri:

Duminică 14 iunie
Grupa C: Austria v Câștigătoarea play-off-ului D sau A din Liga Națiunilor (18:00, București)

Joi, 18 iunie
Grupa C: Ucraina v Câștigătoarea play-off-ului A sau D din Liga Națiunilor (15:00, București)

Luni, 22 iunie
Grupa C: Ucraina v Austria (18:00, București)

Luni, 29 iunie
1F v 3A/B/C (21:00, București)

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday