Premierul desemnat a precizat că prioritatea este refacerea coaliției de guvernare, alături de PNL, UDMR și grupul minorităților. Dacian Cioloș a spus, de asemenea, că a purtat discuții cu partidele enumerate anterior și că o primă întâlnire urmează să aibă loc mâine.

Principalele declarații:

  • Știu că de multe ori, în politica din țară astfel de mișcări sunt văzute ca jocuri populiste, politice. Noi ne-am asumat această responsabilitate. Cred că este un moment al adevărului.
  • Noi ne asumăm responsabilitatea formării guvernului. Dincolo de candidatul desemnat, avem și idei despre cum putem ieși din criză și trece peste iarnă, iar apoi despre reformele care trebuie făcute în România.
  • Pentru a gestiona situația creșterii prețurilor la energie, suntem gata să discutăm cu potențialii parteneri, în primul rând cu partenerii de coaliție, pentru reducerea TVA-ului la energie de la 19% la 5%, de exemplu, pe lângă plafonarea prețurilor, subvenționarea CET-urilor pe o perioadă limitată. dar ne gândim și la IMM care vor fi afectate.
  • Așteptăm un gest de reciprocitate din partea colegilor. Acesta este mandatul cu care voi merge la negocieri.
  • Am purtat discuții telefonice cu UDMR, PNL și minoritățile. O primă întâlnire o vom organiza mâine, PNL are astăzi un Birou Politic.
  • Nu e intenția noastră de a negocia o majoritate cu PSD și AUR. Ne asumăm unele măsuri cu care PSD și AUR nu sunt compatibile. Ne-am asumat responsabilitatea continuării în coaliție.
  • În ce mă privește, am disponibilitatea pentru discuții cât mai rapide.
  • N-am intrat în politică pentru sinecuri, n-am nevoie de funcția de premier pentru CV.
  • Am văzut că și PSD și AUR vor anticipate sau guvern de tehnocrați. Eu cred că acum e nevoie de un guvern cu puteri depline, cu o majoritate în parlament, în această situație de criză.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday