Polițiștii din Prahova, Buzău și Dâmbovița pun în executare zece mandate de percheziție domiciliară (cinci mandate la sediul unor societăți comerciale și alte cinci la domiciliile suspecților), precum și cinci mandate de aducere emise pe numele a doi suspecți funcționari publici și alte trei persoane. Suspecții operau în județul Prahova.

“Se efectuează cercetări față de cei cinci suspecți, pentru săvârșirea mai multor  infracțiuni, respectiv de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, furt de energie electrică, transmite DGA.

Concret, unul dintre suspecți, deținător al mai multor spații industriale și rezidențiale, punea la dispoziție spații unde urmau a fi desfășurate activități puternic consumatoare de energie electrică, respectiv instalații clandestine de branșare la energie electrică. Aceste instalații erau puse în manoperă și protejate de cei doi suspecți funcționari publici.

Un alt suspect se ocupa, în principal, de identificarea de potențiali clienți ce aveau nevoie de energie electrică de mare putere fără a fi contorizată. Prin prisma relației cu unul dintre suspecții funcționari publici, acesta se ocupa de obținerea avizelor necesare punerii în funcțiune a instalațiilor, modificării de putere și punerea în manoperă a branșamentelor.

Cel de-al doilea suspect funcționar public se ocupa efectiv de realizarea branșamentelor clandestine și avea rolul de a remite sume de bani angajaților societății de distribuție cu putere de decizie.

Electrica informează că sprijină investigaţia demarată de autorităţi în judeţul Prahova în ceea ce priveşte furturile de energie electrică şi îşi reafirmă angajamentul privind respectarea legilor şi a tuturor reglementărilor care îi sunt aplicabile în toate activităţile pe care le desfăşoară.

“Electrica aplică o politică de toleranţă zero în ceea ce priveşte astfel de practici şi asigură toate părţile interesate că, în absolut toate situaţiile de acest fel, societăţile din cadrul Grupului Electrica cooperează deplin şi transparent cu autorităţile, prin punerea la dispoziţie cu celeritate a documentelor şi informaţiilor necesare, inclusiv a rezultatelor anchetelor interne desfăşurate în ultima perioadă”, a declarat directorul general al Electrica.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday