Polonia. Tribunalul constituțional a decis că legea care permite avorturile din cauza malformațiilor feților este neconstituțională. Țara deja avea una dintre cele mai restrictive legi din Europa privind întreruperile de sarcină.

Din 1993, Polonia a permis avorturile numai dacă sarcina era rezultatul violului sau al incestului, dacă reprezenta o amenințare la adresa vieții mamei sau dacă fătul avea probleme genetice. Astfel, deși avea o legislație foarte strictă și restrânsă privitoare la avorturi, a implementat o interdicție aproape totală asupra întreruperilor de sarcină din motive medicale ale fătului.

Hotărârea a venit după ce conservatorii din partea partidului de dreapta de guvernământ Lege și Justiție (PiS) au cerut interzicerea întreruperii sarcinilor în cazul defectelor congenitale – unul dintre puținele cazuri în care o sarcină putea fi întreruptă legal.

Introducerea restricțiilor a provocat un murmur la nivel internațional privind drepturile femeilor.  Grupurile pentru drepturile omului s-au opus poziției guvernului, între care Amnesty International, Centrul pentru Drepturile Reproductive și Human Rights Watch, și au semnat o declarație comună în care dezaprobă măsurile.

Propunerile anterioare de restricționare a accesului la avort din 2016 au fost respinse în urma protestelor masive. Mai puțin de 2.000 de avorturi legale au loc anual în Polonia, în țara cu o populație de 38 de milioane. Cu toate acestea, militanții pentru drepturi estimează că până la 200.000 de proceduri sunt efectuate ilegal sau în străinătate. 

Surse alternative: DW, AP, BBC

Folosim cookies