Sistemul de sănătate publică este covârșit de numărul mare de cazuri zilnice (peste 20 de mii pe zi). „De foarte multe ori pur și simplu nu avem de unde să ne plasăm pacientul din ambulanță. Spitalele nu vor să refuze pacienți, dar nu au unde să-i preia sau să-i izoleze”, a declarat un paramedic, pentru Reuters. Acesta a explicat că, înainte de pandemie, ambulanțele erau chemate la incidente care nu se aflau la mai mult de 15 minute distanță, dar acum sunt trimise în locuri în care drumul durează și 30-40 de minute. Totodată, el susține că apelurile sunt uneori transmise și la trei ore de la momentul în care dispeceratul le primește și că procesul este îngreunat și de faptul că lipsesc facilitățile pentru dezinfectarea ambulanțelor. 

Reuters precizează că Ministerul Sănătății nu a oferit niciun punct de vedere, dar ministrul Sănătății, Adam Niedzielski, a dat vina anterior pe managerii de spitale, acuzând lipsă de coordonare între unități. 

Pe de altă parte, Krzysztof Tomasiewicz, șeful Departamentului de Boli Infecțioase la un spital universitar din estul orașului Lublin, a declarat că zilnic unitatea sa primește un număr de pacienți egal cu cel al locurilor din spital și că nu mai au soluții.

Deși a controlat bine pandemia în primul val, Polonia se confruntă acum cu o creștere exponențială a acestora. A raportat peste 27 de mii de noi cazuri de coronavirus joi. De la începutul pandemiei aproape jumătate de milion de polonezi s-au infectat, iar 6.842 de persoane au decedat.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday