Discrepanța dintre rațiune și practică științifică în domeniul sanitar a devenit deosebit de flagrantă în contextul eforturilor foarte limitate în fața valului de toamnă și apoi a amenințării variantei Omicron, în ciuda numărului enorm de decese așteptate”, au afirmat cei 13 consilieri.

Polonia a avut una dintre cele mai mari rate de deces pe cap de locuitor din lume, și în ciuda acestui fapt, a introdus măsuri mult mai permisive pentru a reduce răspândirea coronavirusului în timpul ultimului val de infectări, comparativ cu alte state europene.

Autoritățile poloneze și-au susținut punctul de vedere, precizând într-un comunicat de presă că ”este rolul guvernului să ia decizii pe baza opiniilor diferite ale experților precum Consiliul Medical, economiști, experți din alte zone afectate de epidemie”.

Polonia a vaccinat 56,4% din populație, cu mult sub nivelul Uniunii Europene în ansamblu, iar ezitarea la vaccin este larg răspândită, în special în zonele rurale conservatoare, unde se regăsește electoratul partidului aflat la guvernare. Medicii au atras atenția că numărul de cazuri este strâns legat de rata scăzută de vaccinare și de reticența în a respecta măsuri precum purtarea măștii sanitare. Numărul total de decese asociate Covid a depășit o sută de mii săptămâna aceasta.

În timp ce miniștrii au cerut în mod repetat polonezilor să se vaccineze, recentul refuz al guvernului de a concedia un oficial din educație care a numit vaccinurile un “experiment” a fost, de asemenea, condamnat de personalul sanitar.

Sursa: Reuters.

Sursa foto: Tupungato | Dreamstime.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday