Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române a făcut declarații de presă, în urma apariției în spațiul public a unor fotografii cu Marcel Ciolacu, Mihai Tudose și alte nouă persoane la aceeași masă, într-un restaurant, fără a purta măști de protecție.

“La momentul sosirii poliţiştilor, au fost găsite șase persoane, trei în interior şi trei în exteriorul locaţiei. Trei dintre ele reprezentanţi ai operatorului economic şi s-a constatat că aceştia nu purtau mască de protecţie, în locurile în care acest lucru era obligatoriu, astfel că au fost sancţionate contravenţional.

Au fost efectuate verificări, în urma cărora au fost identificate toate persoanele care apar în imaginile din spaţiul public, acestea fiind sancţionate contravenţional, pentru că erau mai mult de 6 persoane la o masă. Reprezentantul operatorului economic a fost sancţionat, pentru neluarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Cuantumul total al sancţiunilor este de 21.000 de lei. 

Facem precizarea că localitatea respectivă se află în scenariul verde”, a transmis Georgian Drăgan.

Foto: Realitatea.net

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday