După mai bine de 16 ani de activitate într-o locație care și-a servit scopul, dar care nu mai putea susține nivelul de inovație dorit, Policlinica Băneasa scrie o nouă poveste – relocarea într-un spațiu ultramodern, situat în clădirea Airport Tower, la numai 400 de metri distanță față de vechea locație.
De regulă, când spunem relocare, ne gândim la o schimbare de adresă. Pentru Policlinica Băneasa însă, relocarea este echivalentului unui salt către viitor. De la prima interacțiune până la investigațiile de ultimă generație, totul în acest spațiu a fost conceput pentru confortul, siguranța și confortul pacienților.
Povestea din spatele mutării
Fady Chreih, CEO REGINA MARIA, explică: „Vechiul spațiu nu mai face față cerințelor abonaților și pacienților noștri. Relocarea Policlinicii Băneasa înseamnă pentru noi un upgrade firesc. Noul spațiu asigură acces mai facil și va avea o serie de beneficii, precum: noi specialități, tehnologii avansate și servicii medicale integrate, toate asigurate de o echipă dedicată de specialiști.”
Relocarea a fost o decizie strategică, luată cu gândul la pacienții din nordul Bucureștiului, o comunitate care a crescut alături de REGINA MARIA. Clădirea Băneasa Airport Tower, noua casă a Policlinicii Băneasa, trece cu mult de ideea de spațiu medical; este un simbol al progresului și al angajamentului față de excelență.
Noile facilități care fac diferența
Noua Policlinică Băneasa va avea 38 de cabinete medicale în care peste 100 de medici din diverse specialități vor oferi consultații și investigații într-un mediu optimizat pentru eficiență și confort. Până la 25 de specialități medicale sunt prevăzute în cadrul policlinicii – obstetrică-ginecologie, oftalmologie, ORL, cardiologie, dermatologie, medicina generală etc, inclusiv pediatrie și genetică, care vor fi integrate începând cu 2025. Echipamentele de ultimă generație pentru pacienți transformă Policlinica Băneasa într-un centru medical de referință.
Ce găsesc pacienții REGINA MARIA în noua locație din Airport Tower, în intersecţia Băneasa
Un hub special dedicat programului One Day Check-Up va fi disponibil pacienților în noua locație. Conceptul One Day Check-Up permite realizarea unor evaluări medicale complete într-o singură zi, oferind o experiență rapidă și eficientă pacienților. Pe lângă acest lucru, pacienții care necesită investigații imagistice au la dispoziție un Computer tomograf (CT) low-dose, proiectat pentru reducerea semnificativă a expunerii la radiații, dar și un aparat RMN de înaltă performanță, ideal pentru investigații complexe și diagnostice precise.
În noua policlinică este disponibil inclusiv un mamograf digital și un aparat DEXA, esențiale pentru depistarea precoce a afecțiunilor mamare și respectiv pentru evaluarea densității osoase, contribuind la prevenția osteoporozei.
De asemenea, pacienții vor putea accesa analize speciale pentru obținerea vizelor internaționale.
Relocarea Policlinicii Băneasa a implicat o investiție semnificativă, de 5 milioane de euro. Aceasta acoperă infrastructura modernă, dotările de top și adaptarea spațiului la cerințele actuale și viitoare ale pacienților.
Mutarea în clădirea Airport Tower aduce numeroase beneficii concrete: de la accesul facil pentru pacienți în noua locație, la servicii medicale integrate, care acoperă toți pașii necesari pentru diagnostic și tratament.
Astfel, relocarea Policlinicii Băneasa este o declarație de intenție: REGINA MARIA își reafirmă angajamentul de a pune pacienții în centrul tuturor inițiativelor sale.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.