Dezbaterea va începe la ora 9:00 ora Strasbourgului (ora 10 a României). Ieri, premierul Dăncilă și Tudorel Toader au avut o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Europene. Ulteriror, Ministrul Justiției a declarat că ,,Frans Timmermans a spus cu subiect și predicat faptul că nici nu intră în discuție activarea Articolului 7. România este într-o altă situație decât Ungaria sau Polonia”.

https://www.facebook.com/privesc.eu/videos/314923019299758/

Dezbaterea privind România este prima pe ordinea de zi. Potrivit programului oficial opinia Comisiei Europene va fi prezentată de către comisarul european pe Justiţie, Vera Jourova. O rezoluție va fi supusă la vot în plen în noiembrie.

În cadrul dezbaterii de luni privind situația statului de drept din România în ședința extraordinară a comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European (LIBE), Frans Timmermans a vorbit despre modificarea Legilor Justiției și Codurilor Penale și a adus în discuție și intervenția brutală a Jandarmeriei la protestul Diasporei din 10 august.

El a declarat că există îngrijorări cu privire la România și că acestea vor fi enunțate și în următorul raport MCV: ,,Legile nu au fost însă promulgate deci nu este prea târziu ca instituțiile să dea un pas înapoi. În următorul MCV vom face o evaluare. Situația s-a deteriorat față de celalalte rapoarte. În trecut au existat progrese, chiar spectaculoase, dar acum există riscul ca România să facă pași înapoi. Sperăm că un dialog strâns cu România va duce la situații pozitive. Dacă regulile vor fi încălcate nu vom ezita să aducem țara în fața instanței”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday