Ministerul Educației anunță că 1.040 de unități de învățământ funcționează în Scenariul roșu cu cursuri exclusiv online, 11.381 de unități de învățământ funcționează în Scenariul verde cu participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară și 5.235 de unități de învățământ funcționează în Scenariul hibrid cu participarea zilnică (față în față) a elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu.

Ministerul face mențiunea că dintre cele 1.040 de unități aflate în Scenariul roșu, 291 de unități de învățământ sunt în această situație din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 749 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

Pe 11 septembrie Ministerul Educației anunța că 238 de școli vor începe cursurile cu predare exclusiv online. De la începutul acestei săptămâni cu încă 523 de școli intrate în scenariul roșu, numărul acestora s-a dublat. Luni, 12 octombrie erau 517 școli cu predare online.

Sursa: Ministerul Educației