Salvatorii au acționat cu peste nouă mii de mașini de intervenție, în 155 de localități din 22 de județe. Forțele MAI au evacuat apa din 95 de case, peste o mie de curți și 13 instituții publice și magazine. Nouă drumuri naționale, șase drumuri județene și două drumuri comunale au fost afectate de fenomenele meteo, arată ministerul într-un comunicat de presă.

Ministerul de Interne precizează că peste 24 de mii de angajați sunt, în continuare, pregătiți să acționeze pentru ajutorarea populației și limitarea pagubelor generate de vreme, în condițiile în care sunt în vigoare două avertizări de vreme rea: Cod Portocaliu de ploi, până duminică la ora 6 și Cod Galben de instabilitate atmosferică, tot până duminică, dar la ora 10.

Amintim că în Caraș-Severin, 40 de gospodării din localitatea Dezești au fost afectate puternic de inundații. O casă s-a prăbușit, iar alte patru au fost în pericol de prăbușire. Joi, în județ a fost in vigoare o avertizare Cod Roșu de ploi torențiale. În Timiș, s-au înregistrat inundații puternice la Lugoj, unde s-a desprins un dig. Viitura a avut o cotă cu 13 cm mai înaltă decât cea de la inundațiile din 2005. În Hunedoara, 24 de localități au fost inundate în urma ploilor torențiale. Râurile Strei și Mureș au ieșit din matcă.

Comunicatul integral emis de Ministerul Afacerilor Interne

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday