Protestul magistraților din Capitală a început la ora 18:00, în zona fiind prezenți și câteva zeci de protestatari care scandează mesaje precum ,,Nu cedați” și ,,Grevă Generală”. Astăzi și magistrați din alte orașe ale țării au protestat și, de asemenea, au anunțat suspendarea activității.

LIVE – Magistrații de la Curtea de Apel București se alătură colegilor din țară. Parchetele și instanțele sunt nemulțumite de modificările făcute prin OUG la legile Justiției, și anunță pe rând că-și suspendă activitatea. Au fost proteste la Brașov ieri, iar azi la Cluj, Timișoara, Vâlcea, Sibiu, Iași și Constanța.#justitienucoruptie #vavedem #alaturidemagistrati

Gepostet von Rezistența TV am Freitag, 22. Februar 2019

 

Update: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au protestat față de modificările aduse Legilor Justiției. 

Update: Procurorii și judecătorii din Timiș se alătură protestului față de modificarea legilor Justiției. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au decis suspendarea activităţii cu publicul în perioada 25 februarie–1 martie 2019, arată Adevărul

Update: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București se alătură protestului față de modificarea legilor Justiției. Aceștia au decis suspendarea activităţii cu publicul până pe 27 februarie, potrivit News.

Update: Aproximativ 20 de magistrați, judecători și procurori protestează astăzi la Sibiu față de modificările aduse legilor Justiției. 

Update: Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș anunță că își suspendă activitatea pentru trei zile, săptămâna viitoare, nemulțumiți de modificările legislative, informează Hotnews.

Update: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba se alătură nslegilor din ţară care protestează faţă de noile modificări la Legile Justiţiei operate de ministrul Tudorel Toader prin ordonanţă de urgenţă, conform Adevărul.

Update: Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava se alătură protestului față de modificarea legilor Justiției, anunță News.ro. Modificările legislative generează o situaţie de imprevizibilitate şi inechitate, susțin aceștia.

UpdateParchetul Judecătoriei Constanța își suspendă activitatea timp de trei zile, în semn de protest față de ultima ordonanță de urgență pe Justiție, transmite Europa FM.

Judecătorul Cristi Danileț anunță, printr-o postare pe pagina de Facebook, că magistrații Tribunalului Cluj au decis să suspende activitatea judiciară „timp de o săptămână începând cu data de luni, 25 februarie 2019: cauzele se vor amâna, cu excepția celor urgente (cauze cu minori, ordine de protecție, suspendarea actelor administrative, ordonanțe președințiale)”.

Magistrații au ieșit pe treptele instituției în semn de protest față de ordonanța de modificare a Legilor Justiției. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, este așteptat să ajungă la Cluj-Napoca, în jurul orei 11:00, potrivit Hotnews care citează Monitorul de Cluj.

Adunarea generală a Tribunalului Cluj a mai decis, potrivit judecătorului Danileț, următoarele:

Se va declanșa procedura de revocare a membrilor CSM: membrii CSM au refuzat să apere reputația profesională a magistraților caracterizați drept „șobolani” în cadrul mitingului din iunie 2018; președintele CSM – a publicat un comunicat de presă împotriva votului dat în Plenul CSM; judecătorii din CSM au refuzat să adopte măsuri pentru a contraataca adoptarea și efectele OUG nr. 7/2019; membrii CSM au refuzat să soluționeze cererea de apărare a reputației profesionale a magistraților insultați de unii avocați pe treptele Palatului de Justiție la protestul anterior;

Susținem contestarea în justiție a modului de desemnare a conducerii Inspecției Judiciare și a conducerii SIIJ;

Solicităm Președintelui CSM și Președintele statului să sesizeze CCR pentru conflict juridic de natură constituțională generat de adoptarea OUG nr. 7/2019 pe motiv că se încalcă principiul constituțional al controlului ierarhic și îl împiedică pe Procurorul General al PICCJ să își exercite obligațiile;

Solicităm Parlamentulului să dezbată în procedură de urgență adoptarea cu modificări sau respingerea OUG nr. 7/2019, ocazie cu care să abroge dispozițiile legale cuprinse la art 881-889 cu privire la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție;

Solicităm Parlamentului să modifice Legea nr. 90/2001 pentru a restricționa dreptul Guvernului de a legifera prin OUG în domeniul legilor justiției și legislației penale;

Solicităm către Agenția Națională de Integritate de verificare a situației de conflict de interese cu privire la Toader Tudorel care a devenit notar în timpul mandatului său de ministru; solicitarea verificării averii pentru ministrul justiției și Avocatul Poporului;

Ne insușim declarația de principii comunicată de Forumul Judecătorilor din România către adunările generale ale instanțelor și parchetelor și mandatăm această organizație să ne reprezinte în discuțiile cu autoritățile;

Vom informa autoritățile europene cu atribuții în materie de justiție cu privire la situația ivită în România și le vom solicita medierea cu instituțiile politice naționale.”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday