Polițiștii din întreaga lume au arestat 150 de suspecți implicați în comerțul ilegal de bunuri online, într-o anchetă majoră a Europol. Operațiunea i-a vizat pe ”furnizorii și vânzători” care operau pe site-ul DarkMarket, care a fost închis de poliție în luna ianuarie.

De atunci, anchetatorii au lucrat pentru a demasca persoanele care vindeau bunuri ilegale pe site, culminând cu arestările de astăzi. Raidurile poliției au avut loc în Australia, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Elveția, Regatul Unit și Statele Unite și au avut ca rezultat arestarea unor ”ținte foarte valoroase”.

Agenția de presă AFP relatează că oamenii legii au confiscat și 26,7 milioane de euro (31 milioane de dolari) în numerar și monede virtuale, precum și 45 de arme și 234 de kilograme de droguri, inclusiv 25 de mii de pastile de ecstasy. Tot potrivit AFP, în Statele Unite poliția a arestat 65 de persoane, în timp ce 47 au fost reținute în Germania, 24 în Marea Britanie și câte patru în Italia și Olanda, printre altele.

Piețele Darknet permit vânzătorilor de droguri să-și vândă și să-și expedieze mărfurile într-o presupusă siguranță. În darknet, site–urile și alte servicii online apar ascunse, nefiind indexate de motoarele de căutare. Potrivit specialiștilor, 80% din informațiile care circulă online sunt “ascunse” căutărilor obișnuite și nu pot fi găsite prin Google.

În trecut, anchetatorii au reușit să rețină operatorii unor astfel de site-uri, însă demascarea vânzătorilor s-a dovedit mai dificilă.

Sursă: DW.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday