Potrivit procurorilor DNA, în acest dosar sunt anchetate infracțiuni de corupție și fals comise de către funcţionari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. Aceștia sunt bănuiți că au emis certificate de vaccinare false, fără a-i vaccina efectiv pe cei pe numele cărora era emis certificatul.

Pe lângă instituția publică la care fac referire procurorii, celelalte percheziții au loc la domiciliile persoanelor implicate. Din primele informații disponibile, este vizat în mod deosebit centrul de vaccinare din Vama Petea (Satu Mare).

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, comise de către funcționari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid.

Sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații, situate pe raza județelor Bihor și Satu Mare, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române“, a transmis Direcția Națională Anticorupție.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday