Inițial aceasta va fi comercializată începând de săptămâna asta în Chicago, Minneapolis și Wisconsin, urmând să fie lansată la nivel național în ”viitorul apropiat”. Consumatorii americani vor găsi în magazine o sticlă nouă cu un „punct de prindere” în partea de jos, care este cu 25% mai subțire decât la sticla veche.

“Această formă permite consumatorilor să ia mai ușor sticlele de pe raft și să toarne acasă băutura”, a declarat Emily Silver, vicepreședinte PepsiCo.

Pentru a determina dimensiunea noii sticle, compania a făcut studii legate de dimensiunea mâinii și a constatat că în medie mâna măsoară între 17 și 22 de centimetri, astfel că a redus circumferința noii sticle de plastic la 26 de centimetri, de la 34 cât avea vechea sticlă de 2 litri. 

În plus, etichetele noii sticle folosesc cu 24% mai puțin material și fac parte din efortul  PepsiCo de a-și transforma ambalajul în 100% reciclabil, compostabil sau biodegradabil în următorii cinci ani.

Noua sticlă de plastic va fi lansat pentru mai multe băuturi pe care PepsiCo le are în portofoliu,  printre care MTN DEW (Mountain Dew), Crush, Dr. Pepper și Schweppes Ginger Ale. 

Sticlele de 2 litri ale Coca-Cola au un design similar de mai bine de un deceniu, schimbare care ar fi determinat o creștere a vânzărilor. 

Sursa: CNN.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday