Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a confirmat în cadrul unei conferințe de presă că Departamentul Apărării din SUA consideră că mișcarea trupelor ruse din apropierea Kiev probabil reprezintă o repoziționare, nu o retragere reală, și a avertizat că Rusia încă poate folosi “brutalitate masivă” împotriva Ucrainei, inclusiv asupra Kievului, deși “un număr mic” de forțe ruse s-au îndepărtat de la Kiev în ultima zi.

Credem că aceasta este o repoziționare, nu o retragere reală și că toți ar trebui să fim pregătiți și să fim atenți la o ofensivă majoră împotriva altor zone ale Ucrainei. Nu înseamnă că amenințarea la adresa Kievului s-a terminat”, a declarat John Kirby.

Nimeni nu ar trebui să se lase păcălit de afirmația recentă a Kremlinului că va reduce brusc atacurile militare din apropierea Kievului sau de orice raport că își va retrage toate forțele”, a spus mai afirmat Kirby.

Secretarul de presă a mai spus că forțele ruse care se îndepărtează de capitala Ucrainei “nu este nici pe departe aproape de majoritatea celor pe care [Rusia] le-a desfășurat împotriva Kievului” și că a continuat atacurile aeriene împotriva capitalei ucrainene “chiar și astăzi“.

Kirby a spus că forțele ruse de repoziționare se deplasează mai spre nord, dar că este “prea devreme pentru a determina destinația lor finală. Evaluăm că este probabil mai mult o repoziționare care va fi folosită în altă parte în Ucraina. Unde exact, nu știm”, a declarat Kirby.

Sursă: CNN.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday