Statele Unite au făcut publică noua strategie de apărare în care, în ciuda războiului pe care Rusia l-a pornit în Ucraina, spun că adevărata amenințare este China. În acest context, Pentagonul spune că armata americană va fi echipată și pregătită pentru viitor în funcție de amenințarea care va veni de la Beijing. În documentul publicat de Pentagon se menționează însă că “un conflict cu China nu este nici inevitabil, nici de dorit”. Totuși, acesta are în vederea stoparea dominației chineze în anumite regiuni cheie, precum Marea Chinei de Sud și Taiwan.

În ceea ce privește, Rusia, Pentagonul este de părere că aceasta reprezintă de asemenea “o amenințare acută” la adresa securității internaționale având în vedere că deține arme nucleare, poate susține operațiuni cibernetice periculoase și are rachete cu rază lungă de acțiune. “Spre deosebire de China, Rusia nu poate provoca sistematic Statele Unite pe termen lung. Dar agresiunea rusă reprezintă o amenințare imediată și acută la adresa intereselor și valorilor noastre”, a declarat Lloyd Austin.

Consolidarea relațiilor bilaterale Rusia-China sunt de asemenea un aspect pe care Pentagonul l-a avut în vedere atunci când și-a întocmit noua strategie de apărare. De altfel, raportul arată că pentru prima dată în istorie, SUA se confruntă simultan cu două puteri nucleare.

Surse: AP News, Raportul Pentagonului

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday