Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat pentru anularea pensiilor speciale ale parlamentarilor, cu 357 de voturi ”pentru”, zero abțineri și zero voturi “împotrivă”. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au spus că sunt prezenți, dar nu votează.

Principalele declarații ale liderilor politici făcute în timpul dezbaterilor:

Ludovic Orban (PNL):

  • Trebuie să facem ordine în legislația în domeniul pensiilor. Cei care sunt la pensie să beneficieze de pensii corecte, iar cei care urmează să iasă, să aibă garanția că vor primi o pensie corectă. Să aducem cât mai aproape de principiul contributivității toate pensiile din România.

Dan Barna (USR PLUS):

  • Nu mai avem bani de pensii speciale. Coaliția va avea ca obiectiv eliminarea pensiilor speciale.
  • Ne mai spălăm puțin obrazul față de această țară.

    Marcel Ciolacu (PSD):

    • Am ajuns în această situație pentru că dumneavoastră, guvernul dumneavoastră, ați emis o OUG prin care ați înghețat pensiile și salariile în toată România. 
    • Era normal să reacționăm în acest fel, să nu mai avem indemnizații speciale atâta timp cât filosofia acestei coaliții este de recesiune.
    • Nu am înțeles de ce nu ați făcut asta dumneavoastră, domnule Orban, anul trecut, erați premier, aveați o majoritate. N-am înțeles, domnule Barna, de ce până acum cu domnul premier Cîțu nu ați dat o ordonanță de urgență să faceți dreptatea până la capăt.

    Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi la propunerea președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban. Prevederi din celelalte inițiative de eliminare a pensiilor parlamentarilor, depuse de USR PLUS și PNL, au fost preluate ca amendamente la proiectul PSD. Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost introduse în 2015 la inițiativa și cu votul PSD.

    Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

    Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

    Susține echipa Biziday