Deputații consideră că fondul de redresare este un ,,moment istoric”, dar că priorități pe termen lung ale UE, precum Pactul Ecologic sau Agenda Digitală sunt puse în pericol.

Parlamentul salută acceptarea de către liderii UE a fondului de redresare, așa cum fusese propus de către Parlament în luna mai, numind acest moment drept unul ,,istoric pentru UE”. Totuşi, deputaţii regretă ,,reducerile masive aplicate componentelor de subvenții” şi solicită deplina implicare democratică a Parlamentului în instrumentul de redresare, care ,,nu acordă un rol formal pentru deputaţii aleşi în Parlamentul European”.

În ceea ce priveşte bugetul UE pe termen lung, deputaţii nu sunt de acord cu reducerile bugetelor programelor orientate spre viitor şi consideră că aceste reduceri ,,vor submina bazele unei redresări durabile și puternice”. Programe emblematice ale UE referitoare la climă, la tranziția digitală, la sănătate, tineret, cultură, cercetare, sau gestionarea frontierelor ,,sunt supuse riscului unei reduceri imediate a finanțării în perioada 2020-2021”, iar, începând cu anul 2024, „bugetul UE în ansamblu va fi sub nivelurile din 2020, punând în pericol angajamentele și prioritățile UE”.

Aşadar, Parlamentul nu acceptă acordul politic asupra bugetului pe perioada 2021-2027, la care a ajuns Consiliul European şi „nu va aproba automat”. Deputaţii sunt „pregătiţi să refuze aprobarea” bugetului UE pe termen lung, Cadrul Financiar Multianual (CFM), până în momentul în care se va ajunge la un acord satisfăcător în cursul viitoarelor negocieri dintre Parlament și Consiliu, preferabil până la sfârșitul lunii octombrie, cel târziu, pentru ca programele din 2021 să poată începe fără dificultăți.

Sursă: Comunicatul oficial al Parlamentului European

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday