Potrivit Parchetului, controlul este în curs de efectuare și sunt verificate existenţa şi modul de aplicare a planului anual de activitate pentru supravegherea, prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale. După finalizarea documentării urmează să se suplimenteze probatoriul inclusiv prin efectuarea unor noi expertize, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Public.

,,În cauza disjunsă din dosarul cunoscut generic sub numele de ,,Dosarul Colectiv”, se efectuează în continuare urmărirea penală pentru infracțiunile de ucidere din culpă în formă agravată, abuz în serviciu și neglijență în serviciu, privind intervenția autorităților și acordarea primelor îngrijiri medicale la locul incendiului, respectiv privind asistența medicală acordată acestor victime, împrejurările legate de posibile infecții nosocomiale și de acțiunile ori inacțiunile funcționarilor publici în legătură cu transferul persoanelor vătămate la unități de spital din străinătate”, precizează Parchetul.

Potrivit Ministerului Public, sunt analizate concluziile a 81 de expertize medico-legale, ,,privind leziunile persoanelor vătămate supraviețuitoare”, având ca obiective, printre altele, și constatarea unor indicii privind încălcarea normelor de acordare a asistenței medicale iar persoane vătămate au fost audiate în legătură cu asistența medicală și posibile infecții asociate asistenței medicale.

De asemenea, au fost formulate solicitări către diferite autorități privind documentarea faptelor, fiind identificate și ridicate mai multe înscrisuri, au fost audiați martori, părți civile (aparținători ai victimelor decedate), unele dintre acestea depunând înscrisuri, urmând a se proceda la continuarea acestor activități.

Reamintim că la data de 28 aprilie 2016, prin rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată a opt inculpați pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravată, vătămare corporală din culpă în formă agravată şi nerespectarea/neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, privind decesul a 64 de persoane şi vătămarea corporală a altor 20 de supravieţuitori.

Totodată, în dosarul disjuns, s-a întocmit un al doilea rechizitoriu, la data de 12 iulie 2018 fiind trimiși în judecată un inculpat, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă în formă agravată, având ca urmare decesul a 64 de persoane, vătămare corporală din culpă în formă agravată, având ca urmare vătămarea corporală a 64 de persoane și nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, și a 7 inculpați (5 persoane fizice și două persoane juridice), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată, având ca urmare vătămarea corporală a 44 de persoane.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday