Instituția condusă de Laura Codruța Kovesi a publicat primul raport de activitate, pentru perioada 1 iunie – 31 decembrie 2021. În cadrul celor 576 de operațiuni, a impus sechestru pentru o sumă de 147 de milioane de euro.

Cele mai frecvente infracțiuni anchetate de EPPO sunt: 

  • Frauda la cheltuielile din afara achizițiilor (31,8%): utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, frecvente în subvențiile agricole.
  • Frauda privind veniturile din TVA (17,6%): fraudă tip carusel, fraudă TVA prin comercianți dispăruți și fraudă TVA comisă în cadrul unei organizații criminale.
  • Frauda cu venituri fără TVA (13,4%): fraudă cu taxele vamale și antidumping.
  • Frauda la cheltuielile de achiziții (11,2%): utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, în principal în programele de construcții, deșeuri, tehnologie și dezvoltare HR.
  • Corupție (4%): corupție activă și pasivă a funcționarilor publici.

Parchetul European are 95 de procurori europeni delegați care lucrează în 35 de birouri în 22 de state membre și 122 de angajați în biroul central de la Luxemburg. Se concentrează pe investigații complexe, transfrontaliere, privind criminalitatea economică și financiară sofisticată, care implică fonduri europene de peste 10 mii de euro. EPPO a semnat acorduri de lucru cu Comisia Europeană, Eurojust, Europol, OLAF, Curtea Europeană de Conturi, Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții.

Procurorul General Laura Codruța Kovesi a declarat că: European nu poate însemna slab! EPPO este un instrument foarte puternic pentru protejarea cheltuielilor, precum și a veniturilor bugetului UE prin intermediul dreptului penal. La 20 de ani de la formarea zonei euro, am creat zona EPPO. Încorporat în sistemul judiciar național din cele 22 de state membre participante, EPPO se află în prima linie de apărare a statului de drept în UE”.

Raportul întocmit pentru România:

Eppo Raport Romania Kovesi

Sursa: Comunicat EPPO

Sursa foto: Twitter European Public Prosecutor’s Office (EPPO)

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday