Mesajul “Urbi et Orbi” (către oraș și către oameni) a conținut numeroase referiri la pandemie, Papa Francisc spunând că aceasta a agravat criza climatică și dezechilibrele economice și sociale existente:
“În fața unei provocări care nu cunoaște granițe, nu putem ridica ziduri. Toți suntem în aceeași barcă. Fie ca Mântuitorul să reînnoiască în liderii politici un spirit de cooperare internațională, care să începă chiar de la protejarea sănătății oamenilor, astfel încât tuturor să li se asigure accesul la vaccinuri și tratament”, a spus Papa Francisc.
Predica de Crăciun din acest an nu a mai fost adresată din balconul central al Bazilicii Sf. Petru, pentru a evita adunarea a zeci de mii de oameni, așa cum se întâmplă de obicei, ci a fost transmisă de undeva din interiorul Vaticanului.
Sursă alternativă: DW
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.