Știri verificate
Reuters: Shell și Exxon Mobil se pregătesc să încheie un acord pentru a vinde zăcămintele de gaze deținute în comun în Marea Nordului. Se alătură astfel marilor companii de petrol și gaze, printre care Chevron, care părăsesc regiunea.

Europol a preluat controlul a peste 100 de servere, din nouă țări europene (inclusiv din România) în cea mai mare operațiune împotriva sistemelor care folosesc boți pentru atacuri cibernetice de tip malware. Bitdefender este menționată alături de alte companii internaționale ce au oferit suport acțiunii Europol.
-
Cod Galben de ploi însoțite de descărcări electrice, vijelii și grindină în Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul Crișanei, Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali, valabil până la ora 23.
Financial Times: Potrivit unei evaluări făcute chiar de NATO, alianța are doar 5% din capacitatea antiaeriană necesară pentru a proteja Europa de Est, în cazul unui atac la scară largă. Dezvăluirea vine în momentul în care se pune problema trimiterii unor baterii Patriot în Ucraina.

CNN: Militarii ucraineni care folosesc tancurile americane Abrams semnalează că, fără suport antiaerian, blindatele sunt vulnerabile la atacurile rusești cu drone și nu-și dovedesc utilitatea pe front.

Gaza. Armata israeliană susține că a preluat controlul operațional asupra coridorului de la granița cu Egiptul. IDF spune că militanții Hamas “nu mai pot aduce, acum, arme” din țara vecină.

-
Porsche a lansat modelul 911 GTS T-Hybrid, echipat cu două motoare electrice, pe lângă cel clasic, pe benzină. Folosește o inovație tehnică ce implică încorporarea unuia dintre motoarele electrice în turbina motorului termic, pentru a genera curent.

India. Cod Roșu de caniculă în capitala New Delhi, după ce temperaturile au depășit, pentru prima dată în istoria orașului, 50 de grade Celsius. Au fost impuse restricții la consumul de apă.

Italia a primit înapoi de la SUA 600 de artefacte, în valoare de 60 de milioane de euro, furate cu ani în urmă de pe teritoriul italian și vândute muzeelor și colecționarilor americani.

Studiu. Râurile din Alaska devin portocalii, din cauza metalelor din sol eliberate în apă după dezghețarea permafrostului, fenomen accelerat de schimbările climatice. Unele dintre metale sunt toxice.

Polonia. Patru persoane au fost arestate pentru spionaj sau acțiuni de sabotaj în favoarea Rusiei. Un bărbat a încercat să obțină fotografii cu vehicule militare care trec granița cu Ucraina, iar ceilalți au incendiat instalații la ordinul Moscovei.

Fotbal. FC Barcelona anunță că germanul Hansi Flick va fi noul antrenor, în următoarele două sezoane. Flick a mai antrenat Bayern Munchen și echipa națională a Germaniei.

Percheziții la câteva birouri de la sediile Parlamentului European din Strasbourg și Bruxelles, dar și la o locuință din capitala belgiană, în ancheta legată de încercările Rusiei de a contacta și influența europarlamentari.

Polonia va reintroduce o “zonă tampon” de 200 de metri la granița cu Belarus, începând de săptămâna viitoare. Decizia, după ce în ultimele săptămâni numărul tentativelor de migrație ilegală și al incidentelor violente a crescut.

Suedia oferă Ucrainei un ajutor militar de 1,2 miliarde de dolari, care include sisteme antiaeriene, muniții pentru artilerie și vehicule blindate, dar nu și avioane Gripen.

Cod Galben de ploi însemnate cantitativ și, izolat, furtuni și grindină, în aproape toată țara, până miercuri seara.
Coreea de Sud. Sindicaliștii Samsung plănuiesc prima grevă din istoria companiei. Aproape 30 de mii de angajați (20%) vor întrerupe lucrul timp de o zi, pentru a convinge conducerea să le ofere salarii și bonusuri mai mari.

Toyota, Mazda și Subaru anunță intenția de a dezvolta un nou tip de motor cu combustie, care va fi eficient alături de propulsiile electrice, în mașini hibride. Într-o rară apariție împreună, șefii celor trei companii au sugerat că acestea vor fi pe piață din 2026.
Președintele Franței și cancelarul Germaniei acordă Ucrainei permisiunea să folosească armamentul occidental pentru a lovi ținte din Rusia, dar numai obiectivele de unde sunt lansate rachete.

Volkswagen va dezvolta un autoturism electric cu preț redus, de circa 20 de mii de euro, cu scopul de a concura cu companiile chineze. Lansarea este programată pentru 2027.

