Știri verificate
Vrancea. Accident pe DN 2, între Focșani și Bacău, la ieșirea din Adjud. Șase persoane implicate, dintre care două sunt blocate în mașină.
Sonda spațială Parker a reluat comunicația cu NASA. Aceasta funcţionează normal, după ce a încheiat cu succes misiunea de a se apropia de Soare la cea mai mică distanță de până acum, de 6,1 milioane de kilometri.

-
Coreea de Sud. Criza politică și constituțională se adâncește. Parlamentul a votat suspendarea președintelui interimar, pentru refuzul de a numi trei judecători la Curtea Constituțională, care trebuie să stabilească dacă fostul președinte, de asemenea suspendat, rămâne în funcție sau este demis.

Război în Ucraina. Vladimir Putin respinge explicit o propunere înaintată de echipa lui Trump pentru oprirea ostilităților în schimbul amânării cu 10 ani a intrării Ucrainei în NATO. Mai mult, rușii consideră acum că nici nu pot negocia nimic cu Zelenski, pentru că acesta nu ar mai fi președintele legitim al Ucrainei.

Marea Baltică. Poliția finlandeză anchetează prezența unui vas, care transporta benzină din Rusia, în zona în care a fost deteriorat cablul de electricitate care leagă țara de Estonia.
Dolarul american s-a apreciat față de euro la cel mai mare nivel din ultimii doi ani (0,96) și se apropie de paritate. Un dolar este cotat, la finalul acestei săptămâni, la peste 4,78 de lei. Preluarea președinției SUA de către Donald Trump, pe 20 ianuarie, creează așteptări legate de creșterea economiei, dar și de creșterea inflației.

-
Tulcea. Armata Română anunță că a detectat, joi seara, “o țintă aeriană” care a intrat în spațiul național circa 6 km, iar apoi a dispărut de pe radare. A fost transmis mesaj RO-Alert, dar nu au fost ridicate aeronavele F-16.

Marea Britanie. Numărul locuitorilor din Londra care au cumpărat o casă în afara capitalei a scăzut la cel mai mic nivel din ultimul deceniu, pe fondul creșterii prețurilor (+39%).

Forțele aeriene israeliene au atacat “ținte militare” controlate de rebelii houthi, pe coasta de vest a Yemenului și pe aeroportul din capitală. La momentul atacului, șeful OMS se afla pe aeroport, însă nu a fost rănit.

Prahova. Trafic restricționat pe DN 1, la Sinaia, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Reuters: Avionul de pasageri prăbușit în Kazahstan a fost doborât de sistemul antiaerian al Rusiei. Aeronova prezintă urme de șrapnel.

Suceava. Accident pe DN 2, lângă Roșiori, în care au fost implicate o cisternă și un autoturism, care a luat foc. UPDATE: Trei persoane au murit, iar alte două au fost transportate la spital.
Meteorologii prelungesc, până mâine la ora 5, Codul Galben de vânt, în estul și sud-estul țării. Până în această seară, la ora 20, este în vigoare avertizarea Cod Portocaliu de vânt, în estul Munteniei și pe litoral.

Analiză FT. Cel mai probabil, China va atinge în 2025 obiectivul istoric ca majoritatea vânzărilor de autoturisme noi, pe piața internă, să fie electrice. Acesta fusese asumat abia pentru 2035.

Investigație The Guardian. Funcția de căutare din modelele de AI ale ChatGPT este vulnerabilă la tehnici de manipulare. Prin introducerea de text ascuns pe paginile web, modelul a fost “păcălit” să returneze rezultate false și cod malițios, expunând utilizatorii la riscuri semnificative de securitate.

Analiză The Telegraph. Incapacitatea UE de a ajuta Ucraina să câștige decisiv în fața Rusiei pune statele membre în situația de a accepta o pace favorabilă Kremlinului sau de a permite continuarea războiului, până când Moscova își va epuiza capacitățile economice.

Guvernul danez crește cheltuielile de apărare pentru Groenlanda cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari, după ce Donald Trump a reafirmat dorința de a cumpăra teritoriul.

Război în Ucraina. UPDATE: Maia Sandu confirmă că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al Moldovei. Zelenski anunță că rușii au folosit peste 70 de rachete balistice și de croazieră și mai mult de o sută de drone, în dimineața de Crăciun.
Ucrainenii susțin că o rachetă rusească a traversat România, în zona Darabani (Botoșani), în această dimineață, după ce a trecut pe deasupra Republicii Moldova, pe direcția Cernăuți. Armata Română anunță că, din datele de monitorizare ale sistemelor de supraveghere aeriană ale României și ale NATO, “nu a fost confirmată traversarea spațiului aerian românesc”.
Meteorologii au emis Cod Portocaliu de vânt în estul Munteniei și pe litoral, valabil până mâine seară. În același interval este Cod Galben în restul Munteniei, în Dobrogea, centrul și sudul Moldovei. La munte sunt în vigoare coduri Galben și Portocaliu de viscol.
