Știri verificate
Curtea de Apel București a amânat, până pe 30 ianuarie, decizia privind cererea de anulare a decretelor de numire a judecătorilor CCR Dacian Dragoș (desemnat de Nicușor Dan) și Mihai Busuioc (desemnat de PSD), depusă de o avocată membră a AUR.

București. Mașinile parcate neregulamentar în Sectorul 3 nu vor mai fi ridicate, dacă șoferul afișează un număr de telefon și răspunde apelului telefonic al polițiștilor. Parcarea neregulamentară va fi sancționată în continuare cu amendă.

-
Coreea de Sud. Fostul președinte a fost condamnat, în primă instanță, la cinci ani de închisoare pentru abuz de putere și obstrucționarea justiției, în legătură cu tentativa de a impune legea marțială, în 2024. Yoon este implicat și în alte procese, inclusiv pentru insurecție, pentru care riscă pedeapsa cu moartea.

Vreme deosebit de rece până la jumătatea săptămânii viitoare, în toată țara. Vor cădea precipitații mixte, vor fi depuneri de polei, iar în zonele în care va ploua, se va forma ghețuș. Minimele vor coborî la -19 grade.
Lituania acuză Rusia că s-a aflat în spatele tentativei de incendiere, în 2024, a unei fabrici care furniza Ucrainei echipamente radio militare. Lituanienii au spus că membrii grupării au operat și în România. Anul trecut, SRI a arestat un columbian care pregătea un sabotaj în România.

CCR amână din nou, de data aceasta pentru luna februarie, o decizie în privința reformei pensiilor magistraților. Invocă nevoia “de a studia mai bine” raportul (depus ieri) prin care Înalta Curte pretinde că “noua lege anulează total pensia de serviciu”. România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR pentru aceste întârzieri.

-
Mama unuia dintre copiii lui Elon Musk dă în judecată compania acestuia xAI, după ce asistentul Grok “a generat nenumărate imagini” ale sale cu conținut sexual explicit, inclusiv folosind o poză de când avea 14 ani.
Esențial pentru îngrijirea hainelor și sănătatea familiei tale: o serie de sfaturi și trucuri de la marca spaniolă La Antigua Lavandera. (P)

FT: Comisia Europeană pregătește un plan de “primire timpurie” a Ucrainei în UE, oferit la schimb lui Zelenski pentru a fi de acord cu cedarea unor teritorii ucrainene către Rusia, în cadrul unui eventual acord de pace. Deși Ucraina nu ar avea toate drepturile de vot al unui stat membru, perspectiva neliniștește numeroase capitale europene. Ucraina ar mai avea de făcut reforme care ar dura probabil încă un deceniu, înainte de aderare.
Lidera opoziției din Venezuela, María Corina Machado, i-a înmânat Premiul Nobel pentru Pace lui Donald Trump, în cadrul unei întâlniri private la Casa Albă. Președintele american l-a acceptat și a lăudat “gestul magnific de respect reciproc”.
Circulație în condiții de iarnă în București și alte cinci județe din sudul și sud-estul țării. Se intervine cu utilaje pentru deszăpezire. Nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu traficul oprit.
Politico: Serviciile de informații sârbe și cele ruse (FSB) au testat “tunuri sonore” pe câini – dispozitive acustice de mare putere, care produc un zgomot comparabil cu al unui motor de avion – la două săptămâni după ce o demonstrație antiguvernamentală din Belgrad a fost perturbată de ceea ce protestatarii au descris ca fiind o explozie sonică.

Olanda. Mai multe clădiri s-au prăbușit, în urma unei explozii urmate de un incendiu masiv, în centrul orașului Utrecht. Din primele informații, patru persoane au fost rănite, dar este foarte probabil să fie oameni prinși sub dărâmături. Deocamdată, nu este cunoscută cauza exploziei.

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru reînarmare și investiții în infrastructura critică, în valoare de 16,7 miliarde de euro. Urmează o decizie din partea Consiliului UE, iar primele alocări ar putea fi făcute în martie.

Petrolul se ieftinește brusc, cu -5%, ca urmare a reducerii riscului ca SUA să atace Iranul. Cotația țițeiului european a coborât de la aproape 67 de dolari/baril la 63,4 dolari/baril.

Emmanuel Macron avertizează că “forțele destabilizatoare s-au trezit, iar certitudini de zeci de ani sunt puse acum sub semnul întrebării”, făcând aluzie, cel mai probabil, la revendicările SUA asupra Groenlandei. Confirmă că Franța va trimite trupe pe insulă, ca parte a misiunii europene de consolidare a securității în Arctica.

SUA. Confruntările violente dintre protestatarii din Minneapolis și serviciul de imigrări (ICE) s-au intensificat, noaptea trecută, după ce un imigrant venezuelean a fost urmărit în trafic și împușcat în picior, la o săptămână după uciderea lui Renee Good. Protestatari au aruncat cu pietre și petarde, în timp ce forțele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene.

SUA au finalizat prima vânzare de petrol din Venezuela, în valoare de 500 de milioane de dolari. În următoarea perioadă sunt așteptate tranzacții suplimentare.

Economia Germaniei a înregistrat un ușor avans în 2025, după doi ani consecutivi de recesiune. PIB-ul a crescut cu +0,2%, în conformitate cu așteptările băncii centrale.

Cei patru astronauți din grupul Crew 11 au ajuns pe Pământ. Misiunea lor pe Stația Spațială Internațională a fost scurtată cu câteva săptămâni, în condițiile în care unul dintre ei are nevoie de îngrijiri medicale. Video live.

