Update. Marți, Organizația Mondială a Sănătății rectifică declarația conform căreia persoanele asimptomatice, infectate cu coronavirus, transmit foarte rar boala: unii oameni nu dezvoltă simptome, dar îi pot infecta și pe alții. Clarificările vin după ce declarația inițială a fost intens contestată de epidemiologi.
Stirea inițială: Maria Van Kerkhove, șeful diviziei de specialitate al OMS, a declarat că “pare că persoanele infectate cu coronavirus, dar asimptomatice, au transmis foarte rar boala”. Specialistul a făcut însă distincția între pacienți asimptomatici (care nu au simptome deloc), cei presimptomatici (aflați într-o fază a bolii în care încă nu au apărut febra, tusea și celelalte simptome) și pacienții care dezvoltă o formă ușoară a bolii, iar aceasta este depășită repede.
“Ne-am pus întrebarea câți dintre cei depistați (prin test PCR) cu coronavirus chiar erau asimptomatici. Am reluat datele și am constatat că cei mai mulți dintre cei considerați asimptomatici au dezvoltat totuși o formă mai ușoară a bolii” a declarat Maria Van Kerkhove, într-o conferință de presă.
Mai exact, oficialul OMS, spune că deși sunt și cazuri documentate în care pacienții asimptomatici au transmis boala, nu ei au reprezentat principalul factor de contagiozitate. Acest aspect contrazice pozițiile anterioare, în care principala problemă ridicată de coronavirus era considerată exact transmiterea acestuia rapidă prin persoane care nu prezintă simptome și sunt greu de identificat.
Declarația a stârnit controverse, mai ales în lumea medicală. Dr. Manisha Juthani, profesor la Faculatatea de Medicină a Universității Yale a declarat pentru CNN că această constatare nu schimbă foarte mult lucrurile, căci nu contrazice ipotea potrivit căreia boala este transmisă înainte de apariția simptomelor: “Cei care au transmis boala nu erau asimptomatici, mai degrabă au transmis-o înainte să aibă ei înșiși simptome.”
În aprilie Centrul pentru controlul epidemiilor din SUA (CDC) estima că 40% dintre cei care au fost infectați intraseră în contact cu persoane care încă nu prezentau simptomele.
Organizația Mondială a Sănătății a mai transmis că lumea nu ar trebui să lase garda jos, deoarece pandemia continuă se se extindă.
Surse alternative: Marketwatch , CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.