Organizația neguvernamentală pentru drepturile omului îl acuză pe noul președinte al Iranului că a fost membru al unei “comisii a morții”, care se afla în spatele unor dispariții și execuții a mii de opozanți politici, în 1988. 

Faptul că Ebrahim Raisi a ajuns președinte în loc să fie investigat pentru crime împotriva umanității sau omor, pentru dispariții ale unor persoane și pentru tortură ne reamintește că impunitatea domnește în Iran. În 2018, organizația noastră a documentat faptul că Ebrahim Raisi a fost membru al „comisiei a morții”, care a executat extrajudiciar în secret mii de disidenți politici în închisorile Evin și Gohardasht, de lângă Teheran, în 1988. Circumstanțele din jurul soartei victimelor și locul unde se află corpurile acestora este, până în prezent, ascuns în mod sistematic de către autoritățile iraniene, a declarat Secretarul General al Amnesty International, Agnes Callamard. 

De asemenea, acesta spune că, în calitate de șef al Autorității judiciare iraniene, Ebrahim Raisi “a prezidat o represiune brutală a drepturilor omului, prin arestarea în mod arbitrar a sute de opozanți politici pașnici, apărători ai drepturilor omului și membri ai unor grupuri minoritare persecutate

Sub supravegherea acestuia, sistemul judiciar a acordat impunitate generală oficialilor guvernamentali și forțelor de securitate, responsabile pentru uciderea a sute de persoane și arestarea a mii de protestatari în timpul protestelor naționale din noiembrie 2019”, a adăugat Secretarul General al Amnesty International

Organizația a făcut un apel către liderii statelor membre ale Consiliului ONU pentru Drepturile Omului să conducă o anchetă în acest caz și să ia măsurile necesare pentru a rezolva problema impunității din Iran.

Reamintim că astăzi, conform rezultatelor parțiale oficiale,ultraconservatorul Ebrahim Raisi a câștigat alegerile prezidențiale încă din primul tur. Acesta este un apropiat al ayatollahului Ali Khamenei. 

Ebrahim Raisi, în vârstă de 60 de ani, este șeful sistemului judiciar al națiunii din 2019 și face parte din grupul ultraconservator care nu are încredere în Statele Unite. UE și SUA au impus sancțiuni împotriva lui Raisi pentru rolul său în încălcările drepturilor omului, care au avut loc în Iran în timpul protestelor anti-guvernamentale la nivel național din 2019.

Sursa: Amnesty International

Surs Foto: Omidiii / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday