”Trebuie să fie un avertisment sever pentru noi toți, că acest virus va reveni dacă îl lăsăm”, a declarat Maria Van Kerkhove, coordonator tehnic al OMS. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, spune că situația este ”dezamăgitoare, dar nu surprinzătoare” și a îndemnat guvernele să nu relaxeze măsurile de combatere a bolii.

Numărul de cazuri raportate a crescut în patru dintre cele șase regiuni ale OMS: America, Europa, Asia de Sud-Est și Mediterana de Est, mai puțin în Africa și Pacificul de Vest. Potrivit șefului OMS creșterea ”pare a fi datorată relaxării măsurilor de sănătate publică, circulației continue a noilor variante și oamenilor care lasă garda jos”.

”Este prea devreme ca țările să se bazeze exclusiv pe programele de vaccinare și să abandoneze alte măsuri. Dacă țările se bazează exclusiv pe vaccinuri, fac o greșeală”, a precizat șeful OMS.

În același timp, șeful OMS a criticat țările bogate pentru faptul că au acumulat doze de vaccin: ”Este regretabil faptul că unele țări continuă să acorde prioritate vaccinării adulților mai tineri și mai sănătoși, cu risc mai scăzut de boli din propria populație, înaintea lucrătorilor din domeniul sănătății și a persoanelor în vârstă din alte părți vulnerabile”, a spus Tedros.

Totodată șeful OMS a menționat că Ghana și Coasta de Fildeș au devenit luni primele țări care au început vaccinarea persoanelor cu doze furnizate prin COVAX, programul internațional de furnizare a vaccinurilor pentru țările sărace și cu venituri medii.

Surse alternative: Reuters, OMS

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday