”Cele mai recente estimări ne spun că aproximativ 10% din populația globală ar fi fost infectată cu acest virus”, a declarat Mike Ryan, expert al OMS în situații de urgență. Oficialul a mai precizat că procentul persoanelor infectate variază în funcție de țară și de mediul în care trăiesc, urban sau rural.

”Asta înseamnă că marea majoritate a lumii rămâne în pericol. Acum ne îndreptăm spre o perioadă dificilă. Boala continuă să se răspândească”, a adăugat expertul OMS.

Totodată OMS anunță că în anumite părți din sud-estul Asiei focarele sunt în creștere, iar în unele zone din Europa și regiunea estică a Mediteranei se înregistrează o creștere a numărului cazurilor de coronavirus și deceselor asociate.

Populația mondială este acum de peste 7,8 miliarde, ceea ce ar însemna, conform estimări Organizație Mondiale a Sănătății, că peste 780 de milioane de persoane s-au infectat cu coronavirus. Numărul este cu mult mai mare decât cel anunțat oficial. Până azi la nivel mondial au fost raportate peste 35 de milioane de cazuri de  COVID-19 și peste un milion de decese.

Sursa: Reuters, OMS

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday